6.3 C
București
vineri, 5 decembrie 2025
AcasăEconomieEconomie internaționalSUA se despart de moneda de un cent după 232 de ani...

SUA se despart de moneda de un cent după 232 de ani — costul de producție a depășit valoarea reală

Statele Unite au emis ultima monedă de un cent, marcând finalul unei tradiții care a durat 232 de ani, potrivit AFP. Decizia a fost luată după ce costurile de producție au devenit mai mari decât valoarea nominală a monedei.

„Moneda de un cent a jucat mult timp un rol important în viaţa de zi cu zi a americanilor, de la începuturile sistemului economic şi până în prezent. Cu toate acestea, factorii economici şi industriali, combinaţi cu evoluţia comportamentului consumatorilor, au făcut ca producţia acesteia să devină neviabilă”, a transmis administraţia americană.

Potrivit Monetăriei Statelor Unite, în ultimul deceniu costul de producţie al unui penny a crescut de la 1,42 cenţi la 3,69 cenţi. În același timp, peste 300 de miliarde de monede de un cent sunt deja în circulație — o cantitate considerată mult peste necesarul real pentru tranzacțiile zilnice.

„Se estimează că există 300 de miliarde de penny în circulaţie, ceea ce depăşeşte cu mult cantitatea necesară pentru tranzacţii”, a precizat instituția.

Trump: „Să eliminăm risipa, cent cu cent”

Decizia de oprire a producției a fost sprijinită de președintele Donald Trump, care a pledat pentru reducerea cheltuielilor publice.

„Să eliminăm risipa din bugetul marii noastre naţiuni, chiar dacă este vorba de cent cu cent”, a declarat liderul american în februarie.

Penny-ul, doar piesă de colecție în viitor

Monetăria americană a anunțat că, deși producția pentru circulație se oprește, monedele de un cent vor continua să fie bătute în ediții limitate, exclusiv pentru colecționari.

Statele Unite se alătură astfel altor țări care au renunțat la monedele de valoare mică, precum Canada, care a oprit producția de un cent încă din 2012, din aceleași motive economice și de eficiență.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Barcelona a luat decizia finală în cazul lui Marcus Rashford! Hansi Flick nu-l mai vede titular, iar clubul caută deja înlocuitor

Catalanii nu vor activa clauza de 30 de milioane de euro din contractul de împrumut al atacantului englez.Marcus Rashford (28 de ani) se pregătește...

Eurovision 2026, în prag de criză: patru țări boicotează concursul după confirmarea participării Israelului

Ediția aniversară a Eurovision Song Contest 2026, care va avea loc la Viena, riscă să fie marcată de o criză politică majoră, după ce...

Economia României accelerează ușor în T3/2025. INS confirmă creșterea, dar industria continuă să frâneze

Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o creștere economică moderată în trimestrul al treilea din 2025.Produsul Intern Brut a avansat cu 1,6% pe seria...
Ultima oră
Pe aceeași temă