34.5 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSănătateStudiu: Persoanele care dorm mai puțin de cinci ore pe noapte pot...

Studiu: Persoanele care dorm mai puțin de cinci ore pe noapte pot dezvolta mai repede boala arterială periferică

Potrivit unui nou studiu, persoanele care dorm mai puțin de cinci ore pe noapte au cu 74% șanse mai mari să dezvolte boala arterială periferică (PAD), comparativ cu cele care dorm șapte-opt ore.

Peste 200 de milioane de persoane la nivel mondial suferă de boala arterială periferică (PAD), în cazul în care arterele de la nivelul picioarelor sunt înfundate, restricționând fluxul sanguin și crescând riscul de accident vascular cerebral și atac de cord, notează weather.com.

„Studiul nostru sugerează că dacă dormi șapte până la opt ore pe noapte poate reduce riscul de PAD”, a declarat autorul studiului, Shuai Yuan, de la Institutul Karolinska, Suedia.

„Modificările stilului de viață care îi ajută pe oameni să doarmă mai mult, cum ar fi să fie activi din punct de vedere fizic, pot reduce riscul de a dezvolta PAD. Pentru pacienții cu PAD, optimizarea gestionării durerii ar putea, de asemenea, să le permită să aibă un somn bun”, a spus Yuan.

Studiul, publicat în European Heart Journal-Open, a inclus mai mult de 650.000 de participanți pentru a analiza asocierile dintre durata somnului și somnul de zi cu riscul de PAD și pentru a examina cauzalitatea asocierilor.

Într-o analiză observațională a 53.416 adulți, dormitul mai puțin de cinci ore pe noapte a fost asociat cu un risc aproape dublu de PAD în comparație cu cel de șapte-opt ore.

Această constatare a fost susținută de analize suplimentare la 156.582 și 452.028 de persoane. În studiile cauzale, durata unui pui de somn a fost asociat cu un risc crescut de PAD. În plus, PAD a fost asociată cu o probabilitate crescută de somn scurt.

„Rezultatele indică faptul că puținele ore dormite pe timp de noapte pot crește șansa de a dezvolta PAD”, a declarat Yuan.

În ceea ce privește somnul îndelungat, într-o analiză observațională a 53.416 adulți, dormitul de opt ore sau mai mult pe noapte a fost asociat cu un risc cu 24% mai mare de PAD în comparație cu cel de șapte până la opt ore.

Cu toate acestea, nu au fost găsite relații de cauzalitate între somnul lung și PAD.

„Sunt necesare mai multe studii privind relațiile dintre somnul de noapte îndelungat, somnul de zi și PAD”, a spus Yuan. „Deși am găsit asocieri în studiile observaționale, nu am putut confirma cauzalitatea”.

Ce este boala arterială periferică?

Boala arterială periferică la nivelul membrelor inferioare este o afectare ce apare ca urmare a fluxului sanguin insuficient la nivelul țesuturilor. În contextul depunerii în peretele vascular arterial de colesterol și calciu, în cadrul procesului numit aterogeneză, se produce o îngustare treptată a diametrului vasului de sânge, potrivit sanador.ro.

Când această îngustare atinge un punct critic, fluxul sanguin către țesuturile irigate de vasul respectiv scade, cu suferință secundară, care poate pune în pericol viabilitatea mușchiului. În scenariile pesimiste, boala poate evolua cu necroză, stadiu care ar putea impune necesitatea efectuării amputației.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Circulația pe A3 București-Ploiești va fi oprită temporar. Rute alternative

Conform Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, circulația rutieră pe autostrada A3 București-Ploiești va fi închisă temporar în perioada 18-19 iulie. Traficul...
Ultima oră
Pe aceeași temă