9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSorin Grindeanu, anunț de ultim moment despre o nouă licitație de trenuri...

Sorin Grindeanu, anunț de ultim moment despre o nouă licitație de trenuri electrice

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri seara că începe o nouă licitație pentru încă 20 trenuri electrice de lung parcurs, un contract finanţat prin PNRR, în valoare de aproximativ 180 de milioane de euro.

“Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis astăzi, spre publicare în SICAP, anunţul de participare pentru acest contract finanţat prin PNRR. Cele 20 de trenuri electrice vor asigura transportul modern, sigur şi rapid al pasagerilor între marile oraşe ale României, pe următoarele rute: Oradea – Cluj Napoca – Sighişoara – Braşov”; Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iaşi; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava; Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Iaşi; Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Suceava; Galaţi – Brăila – Constanţa – Mangalia; Iaşi – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia; Suceava – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia; Giurgiu – Bucureşti – Ciulniţa (Slobozia) – Călăraşi”, a scris ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook, potrivit agerpres.ro.

Sorin Grindeanu a anunțat o nouă licitație pentru 20 de trenuri electrice ce vor fi operaționale pe liniile deja electrificate

Potrivit sursei citate, serviciile vor fi oferite iniţial pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulaţie a trenurilor, dar se vor extinde pe măsură ce vor fi electrificate şi alte rute (Cluj Napoca – Oradea, Bucureşti – Giurgiu, Constanţa – Mangalia).

“Trenurile se vor putea deplasa cu o viteză maximă de 200 km/h şi vor oferi o capacitate de transport de minimum 160 locuri fixe (clasa întâi şi clasa a doua) şi minim 160 locuri în picioare. Achiziţia celor 20 de trenuri este estimată la aproximativ 180 milioane euro la care se vor adăuga costurile întreţinerii şi reparaţiilor pentru 30 ani de aproximativ 270 milioane euro”, a mai scris Grindeanu pe pagina de socializare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

VIDEO. Fermierii britanici protestează față de normele și acordurile comerciale post-Brexit

Londra a negociat "cele mai proaste acorduri comerciale din lume" după ieșirea Marii Britanii din UE, susține fondatorul organizației Save British Farming, potrivit Euronews. Fermierii...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă