16.3 C
București
joi, 23 septembrie 2021

Şoferul maşinii cu număr anti-PSD a sesizat Avocatul Poporului

Ioana Mateş, avocata șoferului, a informat totodată că a depus o plângere penală pentru ameninţare împotriva lui Gică Anghel, viceprimarul din Alexandria, cu privire la postarea acestuia pe Facebook, în care a adresat injurii la adresa lui Răzvan Ştefănescu.

În plus, avocatul a anunţat că va depune, împreună cu un grup de 37 de persoane, o plângere la CNCD împotriva Alinei Mungiu – Pippidi.

Ioana Mateş mai spune că a formulat o cerere de consultare a dosarului, chiar dacă acesta a fost clasat, pentru a analiza dacă există elemente cu privire la existenţa unor fapte penale săvârşite în legătură cu ridicarea plăcuţelor de înmatriculare, respectiv de a analiza dacă la data întocmirii procesului-verbal de constatare Poliţia Rutieră avea răspunsul autorităţilor suedeze cu privire la valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare.

„În referatul de clasare se reţine faptul că întreaga corespondenţă cu Suedia a început de la data de 18.07.2018, deci cu 12 zile înainte de organizarea presupusului flagrant”, a precizat Ioana Mateş.

Pe 7 august, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au clasat dosarul în care Răzvan Ştefănescu a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.

Ultima oră
Pe aceeași temă