Sute de poliţişti din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), poliţişti de penitenciare, rezervişti militari şi personal contractual din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN) au plecat, vineri, în marş, către mai multe ministere de linie pentru a protesta faţă de problemele existente în sistemul de apărare publică şi siguranţă naţională.
Protestatarii afişează pancarte pe care apar sloganuri ca: „Suntem sclavii incompetenţei voastre!”, „Noi M.A.I. contăm?”, „Legea salarizării nu M.A.I. este unitară”, „Armata nu apără un partid. Apără o ţară!” sau „Nu-i dispreţuiţi pe cei care vă apără”.
Acţiunea este programată să aibă loc până în jurul orei 16:00 şi va cuprinde opriri pe traseul: Piaţa Romană (obiectiv – Ministerul Muncii, cu staţionare şi în fata Ministerului Afacerilor Interne) – Universitate – Piaţa Unirii (obiective – Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei) şi retur.
Solicitările demonstranţilor vizează, în primul rând, aplicarea imediată a Legii Salarizării 153/2017, în integralitatea sa şi în forma promulgată, la toate structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN), dar şi pentru toate categoriile socio-profesionale civile.
De asemenea, se doreşte aplicarea imediată, în integralitatea sa, aşa cum a fost promulgată, a Legii Pensiilor Militare de Stat nr.223/2015, excluderea rezerviştilor atât din PNRR, cât şi din Proiectul Legii Pensiilor de Serviciu, pentru a da posibilitatea măririi pensiilor civile în cadrul procentului de 9,4% din PIB.
În plus, o altă solicitare se referă la aplicarea Legii 127/2019 tuturor pensionarilor civili, precum şi la acordarea la salarii şi la pensii a sporului de MApN, MAI, SRI etc., tuturor civililor din structurile SAOPSN care au aceleaşi obligaţii, riscuri şi privaţiuni ca şi cadrele militare/de poliţie.
Sindicaliştii cer respectarea statutelor militarilor, politiştilor, ceferiştilor şi ale altor categorii socio-profesionale, cu toate prevederile privind drepturile specifice câştigate, renunţarea la lichidarea industriei de Apărare, prin vânzarea, la licitaţie, a acţiunilor, dar şi redeschiderea fabricilor de pulberi şi de muniţii, precum şi renunţarea la preconizata tripla impozitare a pensiilor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!