12.3 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Șefa ANM: De abia de miercuri vom putea vorbi de temperaturi de peste 29 de grade Celsius

„Începând de mâine (duminică-n.r.), vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor. Izolat, vom mai avea cantități de precipitații ce pot depăși 20 de litri pe metrul pătrat, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri este posibil să vorbim de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Regimul de temperaturi este mai scăzut comparativ cu perioada din calendar pentru că, în următoarele zile, vom înregistra valori în perspectiva maximelor cuprinse între 18 până la 25, cel mult 26 de grade, iar minime de 12-14 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în cadrul ședinței comandamentului pentru situații de urgență de la Ministerul Afacerilor Interne.

Elena Mateescu a mai spus că vremea se va încălzi abia de miercuri, 4 iulie.

„De abia începând din 4 iulie, vom putea să vorbim de temperaturi în creștere de la o zi la alta astfel încât, în special în partea de sud și vest a țării să vorbim de valori de temperaturi de peste 29, 30, 31 de grade”, a mai spus directorul ANM.

 

Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Ultima oră
Pe aceeași temă