39.1 C
București
vineri, 12 iulie 2024
AcasăInternaționalSecretarul general al ONU condamnă atacurile rusești asupra Ucrainei

Secretarul general al ONU condamnă atacurile rusești asupra Ucrainei

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat luni atacurile ruse împotriva mai multor oraşe din Ucraina care au provocat moartea a cel puţin 33 de persoane, dintre care unele în spitale, atacuri pe care le-a descris drept „deosebit de şocante”, potrivit The Guardian.

„Lansarea de atacuri împotriva civililor este interzisă de dreptul internaţional, iar astfel de atacuri sunt inacceptabile şi trebuie să înceteze imediat”, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU într-un comunicat, menţionând cele două centre medicale afectate, între care un important centru pentru copii.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat că spitalul de copii Ohmatdet de la Kiev a fost lovit luni de o rachetă de croazieră rusă, care a ucis, potrivit acestei surse, cel puţin doi îngrijitori medicali şi a rănit şapte persoane, printre care doi copii, notează AFP.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte peste 50 au fost rănite în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete, luni, în prima parte a zilei, asupra Ucrainei, a anunţat ministrul de interne ucrainean Ihor Klimenko. Kievul a fost printre oraşele cel mai grav afectate, alături de Krivoi Rog, în sudul Ucrainei.

Atacul Rusiei de luni asupra capitalei Ucrainei a fost unul dintre cele mai grave din cei peste doi ani de invazie pe scară largă a Moscovei.

Cel mai mare spital de copii din Kiev, lovit de o rachetă rusească. Atacurile asupra Ucrainei continuă

Cel mai mare spital de copii din Kiev, „Ohmadit”, a fost lovit luni de o rachetă rusească, provocând pagube semnificative și ducând la evacuarea pacienților. Presa ucraineană raportează că mai multe persoane sunt prinse sub dărâmături, iar echipele de salvare depun eforturi pentru a le recupera în siguranță.
Atacul a făcut parte dintr-o ofensivă extinsă cu rachete asupra Ucrainei, care a provocat cel puțin 20 de morți și 50 de răniți, conform Ministerului de Interne de la Kiev.

În urma bombardamentului, imaginile difuzate de presa ucraineană arată mame și copii bolnavi, evacuați din clădirea spitalului și îngrijiți în curtea acestuia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă