4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSechestru pe 16 bunuri imobile, în dosarul în care este cercetată Carmen...

Sechestru pe 16 bunuri imobile, în dosarul în care este cercetată Carmen Palade

“De asemenea, a fost pusă în aplicare poprirea sumelor existente într-un cont bancar deschis de una dintre firme, până la concurenţa, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menţionate anterior, care pot servi la garantarea reparării pagubei produsă, a executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare”, arată sursa citată.

Măsura asigurătorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având în vedere prejudiciul cauzat prin delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 de lei.

Astfel, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au aplicat sechestrul asigurător asupra a 16 bunuri imobile (inclusiv un hotel situat în staţiunea Mamaia), în valoare totală de 41.453.458 de lei.

Potrivit sursei citate, în 10 octombrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală.

Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate “închirierea şi subînchirierea bunurilor proprii”, ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiţionale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari.

În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăţi cu consecinţa prejudicierii societăţii, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate.

De asemenea, persoane cu funcţii de conducere în cadrul societăţii prejudiciate sunt bănuite că şi-ar fi însuşit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicaţi în numerar din casieria societăţii sau din cont, cu titlul de “avans spre decontare”, dar nereturnaţi, arată Poliţia Română.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti arăta, într-un comunicat de presă transmis în urmă cu o săptămână, că procurorii au dispus, în 10 octombrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Carmen Adamescu, pentru delapidare.

“În fapt, în perioada octombrie 2004 – iulie 2017, în mod repretat, cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al persoanei vătămate U.S.C. SA, inculpata Adamescu Carmen a însuşit: în favoarea a 4 societăţi comerciale controlate de aceasta, suma totală de 44.895.390,97 lei, prin încheierea cu aceste societăţi a unor contracte fictive, de natură a crea aparenţa ieşirii licite a acestei sume din patrimoniul persoanei vătămate (contracte de management/consultanţă în afaceri, contracte de prestări servicii, contracte de intermediere comercială); în interes personal, suma de 3.049.547,67 lei, fie prin ridicare directă în numerar din casieria persoanei vătămate, fie prin efectuarea unor plăţi din conturile bancare ale persoanei vătămate”, arăta sursa citată.

Tot în 10 octombrie, Carmen Adamescu a fost reţinută pentru 24 de ore, iar ulterior procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au propus Tribunalului Bucureşti luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de aceasta, pe o perioadă de 30 de zile. Măsura a fost confirmată de instanţă.

Surse judiciare declarau, miercuri, pentru News.ro, că dosarul a fost constituit după un denunţ depus de către fiul vitreg al lui Carmen Adamescu, Alexander Adamescu, informaţia fiind ulterior confirmată de avocatul acesteia.

 

Sub control judiciar

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, joi, contestaţia formulată de Carmen Adamescu şi au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Procurorii o acuză pe Carmen Adamescu de delapidare, prejudiciul fiind de peste 40 de milioane de lei.

Carmen Adamescu a fost prezentă, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, ea contestând măsura arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul Bucureşti. Anterior, ea fusese reţinută pentru 24 de ore.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă