Președintele SUA Donald Trump ‘continuă să aibă cea mai mare încredere în echipa sa de securitate națională, inclusiv în consilierul său pentru securitate națională, Mike Waltz’, a dat asigurări luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-un scurt comunicat, potrivit barrons.com.
Executivul american a recunoscut că redactorul-șef al revistei The Atlantic a fost inclus din greșeală într-un grup de discuții al unor înalți oficiali americani pe serviciul de mesagerie Signal, grup consacrat pregătirilor pentru atacuri aeriene împotriva rebelilor houthi din Yemen.
Donald Trump a susținut anterior că ‘nu știe nimic’ despre dezvăluirea accidentală unui jurnalist de informații ultra-confidențiale privind operațiuni militare americane.
‘Îmi vorbiți despre asta pentru prima dată’, a declarat președintele american presei la Casa Albă, fiind întrebat cu privire la dezvăluirile redactorului-șef al revistei The Atlantic care a fost inclus dintr-o eroare într-un grup de discuții care reunește înalți oficiali ai administrației Trump. Ei au menționat în special atacurile recente împotriva rebelilor houthi din Yemen, înainte de lansarea lor.
Mike Waltz, consilier securitate națională Donald Trump: Zelenski să reducă tonul și să semneze acordul pentru metale rare
Kievul trebuie să-și controleze criticile la adresa Washingtonului și să semneze acordul propus de acesta asupra resurselor minerale ucrainene, în timp ce Statele Unite încearcă să obțină un acord de pace cu Rusia acceptabil pentru toate părțile, a declarat joi consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, Mike Waltz, care a combătut criticile referitoare la excluderea de la discuțiile cu Rusia a Ucrainei, Uniunii Europene și Regatului Unit, afirmând că acestea vor fi implicate în proces printr-o ‘diplomație navetă’, relatează Reuters.
Ucrainenii ‘trebuie să reducă tonul și să arunce o privire mai atentă și să semneze acel acord’, a indicat Mike Waltz într-un interviu acordat postului Fox News, referindu-se la un memorandum ce prevede ca Ucraina și SUA să împartă resursele minerale ucrainene, în special metale rare (pământuri rare), acord pe care Trump îl consideră o formă de compensație pentru ajutorul oferit Ucrainei de SUA în războiul cu Rusia, dar pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat să-l semneze întrucât nu prevedea garanții de securitate pentru Ucraina și nici asigurări pentru continuarea ajutorului militar american.
‘Documentul nu era clar, era clar un singur lucru, că trebuie să dăm 50% din tot ce era specificat în document’, a explicat Zelenski miercuri la o conferință de presă, el insistând ca, în schimbul cedării parțiale către SUA a resurselor minerale, Ucraina să fie primită în NATO și trupe străine să fie dislocate în țara sa ca forțe de menținere a păcii, în cazul unui acord de pace cu Rusia.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!