30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSănătateVaccinul împotriva Covid-19, mod de administrare și efecte secundare

Vaccinul împotriva Covid-19, mod de administrare și efecte secundare

România este de duminică pe lista statelor lumii în care vaccinul produs de Pfizer-BioNTech sub denumirea comercială Comirnaty se administrează în primă fază cadrelor medicale pentru ca apoi să ajungă la categoriile vulnerabile și, într-un final, la restul populației.

Agenția Europeană a Medicamentului a publicat prospectul vaccinului folosit împotriva Covid-19, document în care producătorul face o serie de recomandări dar și atrage atenția că sunt posibile reacții adverse.

Comirnaty se administrează intramuscular după diluare, printr-o schemă de tratament cu o a doua doză primită de persoana vaccinată la un interval de cel puțin 21 zile iar produsul este indicat pentru imunizare activă la persoane peste 16 ani. În cazul persoanelor de peste 65 ani nu este necesară modificarea dozei de vaccin.

În acest moment nu sunt disponibile date despre posibilitatea înlocuirii Comirnaty cu alte vaccinuri Covid-19 iar persoana care a primit prima doză este obligatoriu să fie vaccinată cu o a doua doză similară pentru completarea schemei de tratament.

Ca în cazul oricărui produs farmaceutic, și vaccinul Comirnaty vine cu o serie de posibile efecte adverse declanșate la persoanele vaccinate. Potrivit producătorului, reacțiile adverse foarte frecvente observate în timpul studiilor clinice sunt durerile localizate la articulații, dureri de cap și dureri musculare.

Nu sunt excluse frisoanele ori durerile la nivelul locului de administrare a injecției și chiar tumefiere. Au fost raportate evenimente de anafilaxie și din acest motiv este obligatoriu ca în momentul vaccinării să fie disponibil un tratament medical și o supraveghere adecvate, cu o monitorizare de cel puțin 15 minute.

O frecvență mai mare a febrei s-a observat imediat ce persoanele participante la studiul clinic au primit a doua doză de vaccin împotriva Covid-19. Vaccinarea trebuie amânată la persoanele cu boală acută severă, însoţită de febră mare sau cu infecţie acută, mai recomandă producătorul.

Cum trebuie administrată doza de vaccin

Vaccinul Comirnaty trebuie administrat intramuscular, precizează producătorul. Locul preferat este muşchiul deltoid, în partea superioară a braţului. Vaccinul nu trebuie injectat intravascular, subcutanat sau intradermic și nu trebuie amestecat cu alte vaccinuri sau medicamente în aceeaşi seringă.

Ca măsură de precauţie ce trebuie luată înainte de administrarea vaccinului și pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele şi numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenţie.

Cele mai citite

Alin Burcea (ANAT): Ne vom zbate pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, în subordinea premierului

Alin Burcea a spus că va solicita înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, organism care să se afle direct în subordinea premierului. "Ceea ce ne propunem...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă