10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSănătateUSR PLUS: Situaţia pandemiei pare aproape scăpată de sub control

USR PLUS: Situaţia pandemiei pare aproape scăpată de sub control

“Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control”, a avertizat, duminică, 12 iulie, Vlad Voiculescu, copreședintele USR PLUS.

“Este un nou record al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, un record trist, un record care aşază România în topul ţărilor din Europa care se confruntă cu această problemă. Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control”, consideră politicianul Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș.

Vlad Voiculescu a indicat două țări – Austria și Belgia – care pun restricții la intrarea cetățenilor veniți din România. Alte țări care au o atitudine similară sunt Grecia și Ungaria. Situația este cu atât mai delicată cu cât Grecia obține un mare procent din PIB din turism, iar turiștii români sunt, prin tradiție, foarte numeroși în Grecia.

Anterior conferinței de presă a lui Vlad Voiculescu și separat de acesta, duminică dimineață, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, recunoștea că “ne confruntăm cu o transmitere continuă și accentuată. Ar fi trebuit ca acum să fim pe panta descendentă, nu să fim pe a doua cocoașă a primului val al pandemiei”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă