15.2 C
București
joi, 23 septembrie 2021

Un spital important din Capitală a revenit la stadiul non-COVID

Mihăilă a precizat că un pacient a rămas în continuare în izolator în această unitate medicală.

„Există şi situaţii speciale, spitalele monospecialitate; şi ‘Foişorul’ a revenit la statutul non-COVID de săptămâna aceasta, a primit deja avizul Direcţiei de Sănătate Publică şi pacientul care insista a fost menţinut în izolator”, a afirmat Ioana Mihăilă răspunzând unei întrebări referitoare la revenirea unor spitale la statutul de spitale non-COVID.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că în ultima săptămână, în urma unor discuţii cu managerii de spitale şi direcţiile de sănătate publică, a fost convenit un prim draft de modificare a unui ordin de ministru astfel încât, în funcţie de anumiţi indicatori, să se reducă numărul de paturi pentru pacienţii cu COVID şi să fie crescut numărul de paturi pentru pacienţii non-COVID.

„Săptămâna aceasta am avut discuţii atât cu managerii spitalelor din ţară, cât şi cu direcţiile de sănătate publică şi am convenit un prim draft de modificare a ordinului de ministru aşa încât să stabilim nişte criterii şi nişte trepte clare, care raportat la incidenţa din judeţul respectiv şi raportat la numărul de paturi de terapie intensivă ocupate să ne dea liniile şi timpii în care putem să reducem numărul de paturi COVID şi să creştem numărul de paturi pentru pacienţii non-COVID. Sper ca săptămâna viitoare să avem ordinul nou, aşa încât direcţiile de sănătate publică să aibă baza legală să reavizeze spitalele pe noile condiţii”, a precizat Ioana Mihăilă.

Întrebată despre pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare pentru recuperare la un spital din Cluj-Napoca, ministrul Ioana Mihăilă a spus că de acum înainte „au posibilitatea să se programeze şi să ajungă la servicii medicale”.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a participat sâmbătă la activitatea de vaccinare din cadrul Maratonului Vaccinării din localitatea Vedea, judeţul Giurgiu, campanie organizată de Primăria Vedea şi DSP Giurgiu. 

Ultima oră
Pe aceeași temă