8.8 C
București
luni, 18 octombrie 2021

Recomandări de la medicii de familie pentru părinți și copii pentru valul 4 al pandemiei

„Copilul nu va fi dus la școală dacă are febră, tușește, are dureri în gât și dificultăți în respirație”, recomandă reprezentanții Societății Naționale de Medicină de Familie, în contextul valului 4 al pandemiei.

Simptomele care trebuie să țină un copil acasă sunt precizate clar de medicii de familie într-un mesaj transmis recent.

„Copilul NU va merge la școală, va rămâne la domiciliu, dacă în ultimele 24 de ore a apărut cel puțin unul dintre următoarele semne de boală: febră; tuse; dureri în gât; dificultăți în respirație; pierderea gustului sau mirosului; dureri musculare; dureri de cap; secreție nazală; tulburări digestive”, spun reprezentanții medicilor de familie.

Ei recomandă ca în această situație să se contacteze telefonic medicul de familie care împreună cu părintele va decide cea mai bună soluție de urmat.

Astfel, medicul va stabili tratamentul și dacă este necesară o vizită directă în funcție de evoluția stării de sănătate.

Ultima oră
Pe aceeași temă