15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSănătateMinistrul sănătății a anunțat livrarea tranșelor de vaccin antigripal

Ministrul sănătății a anunțat livrarea tranșelor de vaccin antigripal

Sorina Pintea a afirmat că alte vaccinuri precum ROR, Hexacima şi cel antihepatic sunt la direcţiile de sănătate publică, menţionând că la ROR “a fost o sincopă” din cauza contestaţiilor companiilor care au depus oferte. Ministrul a estimat că nu ar trebui să apară întârzieri în livrarea vaccinului antigripal, existând un contract încheiat şi o dată certă de livrare.

“ROR-ul este în ţară, este la direcţiile de sănătate publică, Hexacima este la DSP-uri, antihepaticul este la DSP-uri, antigripalul va veni la începutul lunii septembrie, prima tranşă, în luna octombrie a doua tranşă. Eu sper să putem acoperi, dar acestea sunt date certe de livrare. Acum eu am un contract în faţă, o dată certă de livrare, teoretic, n-ar trebui să fie întârzieri. Dacă va fi şi va fi din vina cuiva, voi ieşi public s-o spun. Deşi e de nedorit, pentru că din punctul meu de vedere acea companie nu mai are ce căuta în ţară, sunt chestiuni semnate. La ROR am avut o sincopă, în care n-am avut două săptămâni, la medicii de familie. Pe ţară, erau în jur de 18.000 de doze, stoc. Era foarte greu să repartizezi. De ce? Pentru că la el au fost două contestaţii. Până la urmă procedurile modificându-se, acum sper să nu mai avem surpriza aceasta. Dar au fost două companii, când a contestat una, n-a contestat cealaltă şi viceversa”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a subliniat că în prezent, în ţară, este o echipă de reprezentanţi ai ministerului care analizează aspecte privitoare la vaccinare, dar şi alte chestiuni pentru a avea o situaţie exactă şi a fi luate măsuri.

“O echipă a Ministerului Sănătăţii este acum în judeţul Bacău, analizând aceste aspecte legate şi de rujeolă, legate de nevaccinare, legate de alte probleme, verifică aceste aspecte. Întâi vrem să facem un inventar al problemelor pe care le avem, avem zone fierbinţi în ţară, să nu uităm că Oltul a fost unul dintre cele mai afectate judeţe de circulaţia intensă a virusului gripal în perioada de iarnă. A fost un punct roşu pe harta ţării. Asta înseamnă că ori medicii de familie nu şi-au făcut treaba, nevaccinând grupele de risc ori noi n-am fost suficient de aplicaţi în a convinge populaţia să facă ori medicii de familie nu şi-au făcut treaba în a consulta pacienţii. Iar vizavi de maternitate şi de femeile însărcinate, avem deja aceste echipe care au pornit în ţară, în locurile fierbinţi, analizăm şi luăm măsuri, dar vrem să ştim exact ce avem de făcut”, a precizat Pintea, răspunzând unei întrebări referitoare la mortalitatea infantilă şi la situaţia gravidelor.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat marţi dimineaţă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, fiind însoţită de vicepremierul Paul Stănescu. Ministrul a vizitat secţiile UPU, Pediatrie, Neonatologie, Obstetrică – Ginecologie – lehuze şi a discutat cu medicii din unitatea sanitară şi reprezentanţii autorităţilor locale.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă