11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateMedici, sancționați, în cazul morții copilului operat la Sanador

Medici, sancționați, în cazul morții copilului operat la Sanador

“La nivelul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a fost soluţionată de către Comisia de disciplină cauza privind decesul unui copil în vârstă de un an şi 10 luni, operat la un spital din Bucureşti. Decizia Comisiei de disciplină a fost de a sancţiona cu vot de blam medicii ce au făcut obiectul cercetării disciplinare, respectiv medicii chirurgi, anestezişti şi pediatri implicaţi în acest caz. Decizia are la bază un amplu probatoriu constituit din documente medicale, declaraţii ale medicilor şi ale tuturor persoanelor implicate, inclusiv părinţii copilului”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, prof. dr. Cătălina Poiană.

Ea a precizat că decizia poate fi contestată atât de către părinţii copilului, cât şi de către medicii sancţionaţi la Comisia de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România.

“În acest moment, odată cu pronunţarea acestei soluţii de către Comisia de disciplină, cauza iese de sub jurisdicţia noastră, urmând ca în măsura în care medicii sancţionaţi ori părinţii vor face contestaţie, cauza să fie înaintată spre competentă soluţionare către Comisia superioară de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România”, a precizat Cătălina Poiană.

Potrivit deciziei Comisiei de disciplină a Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, au fost sancţionaţi cu vot de blam trei chirurgi care au realizat actul operator şi monitorizarea post-operatorie a pacientului, doi membri ai echipei de anestezie şi terapie intensivă şi un medic din echipa de pediatrie care a monitorizat pacientul. În schimb, nu au fost constatate erori de comportament medical în cazul echipelor din compartimentul de primiri urgenţe de la Sanador şi de la SMURD.

Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare.

Raportul de expertiză întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală indica faptul că moartea minorului a survenit din cauza unei hemoragii interne acute, apărută în urma intervenţiei chirurgicale.

Potrivit raportului întocmit la începutul acestui an, moartea copilului “a fost neviolentă” şi “s-a datorat unei hemoragii interne acute, la nivel retroperitoneal, având sursa la nivelul venelor funiculului spermatic stâng, complicată cu şoc hemoragie, apărută în urma unei intervenţii chirurgicale pentru ‘testicul necoborât stâng'”.

În concluziile documentului se indică faptul că “în cursul tratamentului chirurgical s-a constituit o complicaţie hemoragică cu evoluţie insidioasă lentă, suprapusă unui status post-anestezic, nedepistată”, iar “la examenul medico-legal al cadavrului s-au constatat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur (posibil prin manipularea pacientului) neimplicate în tanatogeneză”.

Totodată, concluzia raportului subliniază că “diagnosticul preoperator şi indicaţia chirurgicală au fost corecte”.

Colegiul Medicilor din Bucureşti a anunţat, în decembrie 2018, că s-a autosesizat şi a demarat o investigaţie în acest caz. De asemenea, Ministerul Sănătăţii informa că din raportul preliminar al controlului Direcţiei de Sănătate Publică reiese că s-au respectat procedurile igienico-sanitare.

“Raportul preliminar al controlului efectuat de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti la Sanador a constatat că s-au respectat procedurile igienico-sanitare. A fost verificată respectarea circuitelor, trasabilitatea pacientului, condiţiile de igienă din secţia ATI pediatrie, sterilitatea şi produsele biocide utilizate. MS a decis sesizarea Colegiului Medicilor pentru a verifica şi conduita terapeutică în acest caz”, preciza Ministerul Sănătăţii.

Cele mai citite

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă