15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateMasacrul de la spitalul de psihiatrie putea fi evitat

Masacrul de la spitalul de psihiatrie putea fi evitat

 

În urma acestui incident şocant, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că vor fi făcute o serie de plângeri penale pe numele unor cadre medicale care nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu. Ministrul a mai spus că asistenta care trebuia să îi administreze tratamentul sâmbătă seara bărbatului care a devenit agresiv peste noapte nu a consemnat acest lucru în fișa medicală. ”Există un deficit de personal în sistemul medical, dar acesta s-a redus. În 2016 aveam 160.000 de oameni în sistem, iar acum sunt 185.000 de oameni. Vorbim mereu despre faptul că sistemul nu merge, dar sistemul suntem noi. 80% dintre manageri nu au ce căuta în sistemul de sănătate”, a declarat Pintea, adăugând că, în general, condiţiile din unitatea sanitară erau bune. Totodată, ministrul a precizat că va verifica modul în care a acționat consiliul de administrație al spitalului din Buzău, care ar fi „tras chiulul”.

 

Între timp, președintele Colegiului Medicilor Buzău, Ion Japie, a declarat că instituția se va sesiza în privința acestei tragedii şi s-a antepronunţat susţinând că nu se poate vorbi de un caz de malpraxis. Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienții, a fost internat cu sevraj etilic. Atacatorul s-a luptat cu polițiștii până a fost imobilizat, surse medicale declarând pentru România Liberă că acesta ar putea să fie declarat fără discernământ în momentul comiterii crimelor din cauză că ar fi avut un episod psihotic acut provocat de starea de delirium tremens.

 

„Ceea ce s-a întâmplat la Săpoca este rezultatul acțiunilor din ultimii ani, când s-a mers pe ideea că merge și așa. Este vorba despre nerespectarea atribuțiilor de serviciu și despre modul în care unii aleg să-și exercite atribuțiile medicale”.(Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă