7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSănătateLovitura dată sistemului de sănătate în cazul plafonării contribuțiilor. Explicația unui fost...

Lovitura dată sistemului de sănătate în cazul plafonării contribuțiilor. Explicația unui fost ministru

Declarațiile ministrului de finanțe demis, Dan Vîlceanu, potrivit cărora cei cu venituri mari ar trebui să nu mai cotizeze tot cu 10 la sută în sistemul de sănătate, au stârnit diverse reacții în spațiul public.

De exemplu, fostul ministru al sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu îi cere lui Vîlceanu să renunțe la ideea plafonării contribuției la sănătate în cazul persoanelor cu venituri mari pentru că o astfel de măsură ar sărăci și mai mult sistemul public de sănătate.  “Nu putem susține o variantă libertariană, în care sănătatea cade în plan secund, iar pacienții sunt lăsați să se descurce pe cont propriu”, spune deputatul PSD.

“Votez împotriva părelologiei. Discuția este în contratimp cu vremurile și total lipsită de empatie. Sute de oameni pier zilnic în spitale din cauza COVID 19, peste 15 000 de persoane infectate sunt diagnosticate zilnic. Acum este nevoie, pe lângă compasiunea noastră pentru cei aflați în suferință, de suplimentarea fondurilor pentru achiziționarea unor tratamente de ultimă oră atât de necesare pacienților COVID 19 dar și celorlați pacienți cu boli cronice”, a declarat chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu.

El spune că este nevoie ca sistemul de sănătate să funcționeze pe baza solidarității și echității.

“Niciun cetățean român nu trebuie lăsat să înfrunte de unul singur o problemă de sănătate. Toți contribuim pentru ca atunci când vom fi bolnavi să putem beneficia de același tratament, cel puțin în teorie, pentru că practica ne contrazice de multe ori și, desigur, sistemul e perfectibil, putem să discutăm și acest aspect. Uniunea Europeană este construită pe un fundament social, cel puțin din punct de vedere al sănătății iar noi suntem parte a acestei familii europene.

Nu putem încuraja, în 2021, într-o epocă în care vorbim, spre exemplu, de un plan european de combatere a cancerului, de echitate la nivel european în fața unei boli care costă foarte mult și pentru a cărui tratament se investește enorm, aplicarea unor principii cum sunt cele propuse de ministrul de Finanțe și care nu se potrivesc nici într-un fel cu acest tip de politică europeană.

Secretarul Comisiei pentru sănătate şi familie cere mai multă transparență în ceea ce privește deficitul sistemului public de sănătate:

“Știm că există un deficit, nici măcar acel deficit nu îl știm niciodată, știm că nu există transparență în circulația banului, știm că acea taxă pe viciu, pe alcool, pe  tutun ajunge la Ministerul Finanțelor. Am sesizat acestă problemă și când am eram ministru al Sănătății, a fost o luptă și atunci să ne lămurim ce se întâmplă cu banii aceia, unde merg. Întotdeauna ne-am izbit de o opacitate totală. Ar fi interesant să aflăm cât colectăm din taxa aceea și cât primește Ministerul Sănătății”, a mai afirmat deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă