16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateAnchetă după incendiul devastator de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanța

Anchetă după incendiul devastator de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanța

Silviu-Iulian Coşa, prefectul judeţului Constanţa a declarat că se va constitui o comisie care să pornească o anchetă administrativă după incendiul de la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase.

Prefectul a precizat că a iniţiat acest demers la solicitarea Corpului de control al prim-ministrului.

“Am purces la înfiinţarea unei comisii de control în jurul corpului de control al Instituţiei Prefectului, alături de reprezentanţi din Direcţia de Sănătate Publică şi de jurişti din cadrul Instituţiei Prefectului, astfel încât să răspundem solicitării premierului, să facem la rândul nostru o anchetă administrativă privind circuitul documentelor şi modul în care s-a răspuns la tot ceea ce înseamnă solicitări şi măsuri legate de protecţia şi securitatea la incendiu în ceea ce priveşte instituţiile implicate în evenimentele tragice de ieri”, a declarat prefectul.

El a precizat că autorităţile sunt în legătură permanentă cu unităţile sanitare la care au fost transferaţi pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase.

“Din fericire, până în momentul de faţă nu a decedat niciunul din pacienţii infectaţi cu COVID transferaţi. Situaţia este una dinamică, au fost transferaţi între unităţile sanitare în funcţie de starea lor de sănătate”, a menţionat Coşa.

Oficialul a anunţat că numărul paturilor pentru pacienţii cu COVID-19 din judeţ a ajuns la 600, dintre care 57 sunt de terapie intensivă.

“A fost evacuată Secţia de terapie intensivă de la Cardiologie din Spitalul Judeţean, au fost relocaţi pacienţii şi a devenit şi aceasta o secţie de terapie intensivă (pentru pacienţii cu COVID-19 – n.r.), astfel încât să menţinem numărul paturilor, iar spre sfârşitul săptămânii sperăm să putem operaţionaliza secţia mobilă de terapie intensivă care a fost adusă la Medgidia”, a mai spus prefectul.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat, transmite Agerpres.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă