10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSocialSalvamontiștii din Prahova acționează după niște turiști neechipați corespunzător care urcau la...

Salvamontiștii din Prahova acționează după niște turiști neechipați corespunzător care urcau la Sfinx

Salvamontiștii din cadrul serviciilor Buşteni şi Prahova intervin, luni seară, pe Valea Caraimanului, pentru coborârea de pe munte a unor turiști neechipaţi corespunzător care încercau să ajungă la Sfinx.

Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni, cei doi tineri au încercat să ajungă la Sfinx, dar au ales traseul cel mai periculos.

“Când au dat de zăpadă şi au văzut că se întunecă, au intrat în panică şi au cerut ajutor. Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova sunt acum în plină acţiune”, arată sursa citată.

Salvamontiștii din Prahova au intervenit după câțiva turiști care urcau la Sfinx, în încercarea de a asista la fenomenul „ piramidei energetice”

În ultimii ani, după apariţia în anumite medii a unei legende referitoare la formarea la Sfinx a unei “piramide energetice” de către razele soarelui în seara zilei de 28 noiembrie, la acest obiectiv turistic au venit sute de oameni curioşi şi dornici să asiste la fenomen, care nu este atestat ştiinţific. Potrivit legendei respective, “piramida energetică” s-ar forma numai în ziua de 28 noiembrie, în jurul orei 16,45, înainte de lăsarea întunericului.

La Babele şi la Sfinx se poate ajunge atât cu telecabina sau maşina, cât şi pe jos. Cea mai uşoară cale de acces către Sfinx este cu Telecabina Buşteni – Babele, un traseu cu o lungime de 4.350 m şi o diferenţă de nivel de 1.235 m. Mersul pe jos pe traseul Buşteni- Valea Jepilor- Cabana Caraiman- Cabana Babele- Hotel Peştera durează până la şase ore.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă