Kremlinul a confirmat joi relatări din presa britanică ce afirmă că forțele navale ruse au escortat în apropierea Regatului Unit petroliere din așa-numita ‘flotă din umbră’ a Rusiei, măsură la care Moscova a recurs pentru a preveni noi acte de ‘piraterie’ din partea statelor occidentale care au interceptat și sechestrat astfel de petroliere largul mării, relatează agențiile Reuters și EFE.
Luna trecută marina militară franceză a sechestrat, cu sprijin britanic, un al treilea petrolier din ‘flotă din umbră’ folosită de Rusia pentru exporturile sale de petrol pe care UE și SUA încearcă să le împiedice prin sancțiuni, numărul navelor acestei flote fiind estimat la circa 600.
Prin urmare, fregata Amiralul Grigorovici, care face parte din flota rusă de la Marea Neagră, a escortat recent prin Canalul Mânecii două petroliere puse de Regatul Unit pe lista sa de sancțiuni, respectiv petrolierul ‘Universal’, sub pavilion rusesc, și petrolierul ‘Enigma’, sub pavilion camerunez, a scris publicația Telegraph.
Moscova acuză acte de „piraterie” în apele internaționale
Întrebat joi despre această relatare din presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns că Moscova s-a confruntat în mod repetat cu cazuri de ‘piraterie’ în apele internaționale, așadar a decis să ia măsuri pentru siguranța propriilor nave.
‘În ultimele luni am asistat la incidente repetate de piraterie în apele internaționale. Aceste incidente de piraterie au prejudiciat, printre altele, interesele economice ale Federației Ruse’, a explicat oficialul rus. ‘Federația Rusă se consideră îndreptățită să ia măsuri pentru a-și proteja interesele și cu siguranță le va lua’, a asigurat Peskov.
Premierul britanic Keir Starmer a declarat luna trecută că a autorizat armata să urce la bordul navelor rusești și să le rețină în apele britanice pentru a perturba rețeaua de petroliere cu ajutorul cărora Rusia continuă să exporte petrol fără a se conforma sancțiunilor occidentale.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!