32.6 C
București
joi, 19 iunie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia așteaptă un răspuns de la Ucraina privind noua rundă de negocieri....

Rusia așteaptă un răspuns de la Ucraina privind noua rundă de negocieri. Ucraina vrea propunerile concrete

Kremlinul a declarat joi că așteaptă răspunsul Kievului la propunerea sa privind a doua rundă de discuții directe luni, la Istanbul, unde îi va prezenta părții ucrainene condițiile Rusiei pentru un acord de pace, transmite Kyiv Post.

‘Din câte știu eu, nu s-a primit încă niciun răspuns. Trebuie să așteptăm răspuns din partea părții ucrainene’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic.

Ucraina nu a refuzat întâlnirea, dar a subliniat miercuri că dorește să cunoască în avans conținutul ‘memorandumului’ rusesc destinat să stabilească condițiile Moscovei pentru a se ajunge la un acord de pace durabilă.

Peskov a respins joi ‘cererea’ Kievului și a calificat poziția Ucrainei drept ‘neconstructivă’.

Ucraina, care a transmis varianta sa de memorandum Rusiei și Washingtonului, suspectează Moscova că nu face decât să tragă de timp prin aceste discuții, a căror primă rundă s-a încheiat fără niciun rezultat, cu excepția schimbului de prizonieri din weekend în formula ‘1.000 pentru 1.000’.

‘Rusia a propus de fapt o reuniune, luni, la Istanbul, pentru a începe discuțiile tocmai despre aceste proiecte. Prin urmare, a cere acest lucru imediat nu este constructiv. Aici trebuie fie să confirmăm disponibilitatea noastră de a continua negocierile, fie să facem opusul’, a declarat Peskov, citat de Interfax.

Rusia vrea ca Ucraina să accepte „condiții imposibile”

Pozițiile oficiale ale celor două părți beligerante par greu de conciliat: Rusia cere, în special, ca Ucraina să renunțe pentru totdeauna la aderarea la NATO și să îi cedeze cele patru regiuni ucrainene (Lugansk, Donețk, Herson și Zaprojie) a căror anexare o revendică, deși nu le controlează în totalitate, plus Crimeea (anexată în 2016), ceea ce este inacceptabil pentru autoritățile de la Kiev.

Președintele american Donald Trump a adoptat public în ultimele zile un ton mai aspru față de omologul său rus, Vladimir Putin, în urma continuării bombardamentelor rusești intense asupra Ucrainei din weekendul trecut.

Trump a exclus însă, deocamdată, impunerea de noi sancțiuni americane împotriva Moscovei, pe care Kievul le-a solicitat, spunând că nu dorește să ‘submineze’ un acord de pace cu astfel de măsuri, notează AFP.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nicușor Dan discuție separată cu Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni

Președintele României, Nicușor Dan, are o discuție separată cu liderul PNL Ilie Bolojan, după finalizarea consultărilor oficiale cu partidele.Discuția dintre cei doi a început...

Ilie Bolojan foarte probabil nu va mai fi premier. Ruptură între el și Nicușor Dan

Ilie Bolojan cel mai probabil nu va mai fi nominalizat pentru funcția de premier din cauza neînțelegerilor cu Nicușor Dan privind majorarea TVA-ului, spun...

Microsoft pregătește un nou val de concedieri masive: restructurări profunde pe fondul investițiilor în inteligență artificială

Microsoft se află în pragul unei noi runde de concedieri de amploare, care ar putea afecta mii de angajați, în special din diviziile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă