16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalRusia a adus sisteme antirachetă mobile în insulele Kurile, lângă Japonia

Rusia a adus sisteme antirachetă mobile în insulele Kurile, lângă Japonia

Ministerul Apărării din Rusia a afirmat că a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile, lanţ de insule poziţionate strategic între Japonia şi peninsula rusă Kamceatka.

Disputa teritorială asupra insulelor, despre care Rusia spune că îi aparţin şi pe care Japonia le numeşte “teritoriile sale nordice”, a împiedicat Tokyo şi Moscova să ajungă la un tratat de pace care să pună capăt oficial ostilităţilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Sistemele Bastion, dotate cu rachete cu o rază de până la 500 kilometri, au fost desfăşurate pe insula Paramuşir, a precizat ministerul rus, citat de Reuters și Agerpres.

“Militarii din Flota Pacificului vor monitoriza nonstop zona adiacentă”, se arată într-un comunicat de luni al ministerului, transmit stirileprotv.ro.

Potrivit acestuia, pe insulă a fost instalată o tabără militară cu toate facilităţile necesare pentru a funcţiona pe tot parcursul anului.

Desfăşurarea are loc la un an după ce Rusia a instalat sistemele Bastion pe insula Matua din zona centrală a Kurilelor, se mai menţionează în comunicat.

Şeful secretariatului guvernamental nipon, Hirokazu Matsuno, a asigurat la o conferinţă de presă marţi că guvernul japonez va monitoriza îndeaproape activitatea militară rusă, notând că aceasta s-a intensificat în regiunile din Extremul Orient, în paralel cu invazia rusă din Ucraina, pe care Rusia o denumeşte “operaţiune specială”.

Rusia are acum un sistem antirachetă în insulele Kurile, dar cu Japonia nu a semnat nici un acord de pace

Un tratat de pace care să pună capăt în mod oficial celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată semnat de Rusia și Japonia, în mare parte din cauza disputelor legate de un grup de insule revendicate de Japonia, dar ocupate de Rusia.

Insulele Kunashiri, Etorofu, Shikotan și Habomai din lanțul insulelor Kuril au fost confiscate de URSS la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tokyo revendică insulele ca fiind “teritoriile sale nordice”, iar problema a tensionat relațiile dintre Rusia și Japonia de-a lungul timpului.

Potrivit Newsweek, o “piatră de poticnire-cheie” între Moscova și Tokyo este reprezentată de Insulele Kurile.

Datorită amplasării lor între marea insulă japoneză Hokkaido și peninsula rusă Kamchatka, insulele oferă o serie de avantaje militare și politice.

“Pentru Japonia, există aici o piatră de temelie a geopoliticii sale moderne: statutul său de învins în cel de-al Doilea Război Mondial îi împiedică încă pe japonezi să aibă o forță militară oficială, un serviciu de informații externe și o serie de alte lucruri. Pentru Țara Soarelui Răsare, returnarea Insulelor Kuril ar însemna de fapt o revizuire (sau chiar o anulare) a statutului său postbelic”, mai precizează sursa citată.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă