Plata facturilor la utilități a devenit un lux în ultimul an, astfel că până la urmă românii au ajuns să facă și la plata gazelor și a electricității. Varianta ratelor a venit de la Hidroelectrica, furnizor care nu a mai emis facturi și de 9 luni.
Este haos pe piața energetică ca urmare a crizei instalate de la declanșarea războiului din Ucraina, iar în căutarea de noi soluții, s-a ajuns și la situații în care mulți furnizori s-au văzut nevoiți să iasă din piață. Între timp, în cazul Hidroelectrica ca urma a numărului mare de clienți, acest producător devenit și furnizor a început implementarea unui nou sistem pentru a face față numărului mare de clienți. Am cerut și noi un punct de vedere cu privire la situația clienților și revenim de îndată ce vom primi răspuns de la compania Hidroelectrica.
Între timp, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) spune că toți furnizorii care vor întârzia cu emiterea facturilor mai mult de 30 de zile vor fi obligați să accepte plata în rate.
,,De săptămâna viitoare de când se aprobă acest nou regulament de furnizare, în faza de proiect a fost deja înclusă această prevedere va fi obligatorie pentru fiecare furnizor să accepte solicitări de plată în rate a facturilor.”, a declarat Zoltan Nagy, vice-președinte ANRE.
În momentul de față, pe site-ul Hidroelectrica se pot descărca și completa cereri de plată în rate la facturi pentru că mulți de plâng că de când s-au transferat la Hidroelectrica nu au primit niciodată nimic de plată și s-au adunat chiar și 9 luni restante, ceea ce va totaliza sute sau chiar mii de euro.
Între timp, ANRE anunță că în anul 2022, a primit și soluționat un număr de 39001 reclamații formulate de persoane fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor prestate de operatorii economici din sectoarele energiei electrice și gazelor naturale dintre care 25974 de reclamații au fost înregistrate în sectorul energiei electrice, iar în sectorul gazelor naturale 13027.
,,Tendința de adresare a reclamațiilor se menține în creștere față de anii anteriori, prin comparație cu anul 2021, în anul 2022, fiind înregistrată o creștere a numărului de reclamații de 64%, generată de problemele întâmpinate de consumatori în piața concurențială de energie electrică și de gaze naturale, cel mai adesea fiind semnalate aspecte legate de emiterea și facturarea propriu-zisă a energiei electrice și gazelor naturale cu aplicarea schemelor de compensare și a plafonărilor de către furnizori, de contractarea energiei electrice și gazelor naturale, de problemele apărute la racordarea la sistemele/rețelele de gaze naturale/energie electrică a utilizatorilor, inclusiv a prosumatorilor, dar și aspecte legate de instalarea grupurilor de măsurare, precum și de citirea indexului afișat de acestea”, anunță oficialii companiei.
În momentul dat, Guvernul s-a lăudat degeaba cu măsuri de reducere a consumului la energie, iar programul Rabla pentru becuri nici la ora actuală nu a fost implementat, pentru ca oamenii să primească voucherele de 200 de lei pentru a-și schimba becurile în casă. Funcționează totuși programul Rabla pentru Electrocasnice care a avut un succes uriaș, însă și în aceste cazuri mulți s-au plâns că în timpul campaniilor active prețurile la electrocasnice au fost mai mari și practic valoarea voucherului a fost anulată.
Totodată, sunt aproape 4 milioane de români care vor primi în total 1.400 de lei pentru gaze, căldură și întreținere pentru întregul an, însă aceste ajutoare sunt mai mult de ochii lumii, pentru că vorbim despre o triplare a prețului la electricitate față de acum un an și de o căldură oferită la preț dublu.
În continuare, ne întrebăm de ce nu reușim să implementăm programe de producere a energiei verzi în contextul în care avem fonduri europene din programul PNRR până în august 2026.
Cu alte cuvinte, avem legi, se dau alte legi, dar la final plătim mai mult și ne bucurăm de măsuri populiste, care în fond ne sărăcesc.