Consiliul EcoFin, format din miniștrii de Finanțe ai Uniunii Europene, avertizează într-o constatare transmisă vineri Comisiei Europene că România nu și-a respectat angajamentele bugetare.
În cadrul procedurii de deficit excesiv, CE a concluzionat că statul român nu a implementat măsuri credibile pentru reducerea deficitului bugetar, deși termenele și recomandările fuseseră deja comunicate.
Potrivit documentelor CE citate de News.ro, analiza face parte din pachetul de primăvară 2025 al Comisiei, care stabilește pașii următori pentru statele membre aflate în procedură de deficit excesiv, România și Belgia fiind principalele vizate.
România trebuie să trimită măsurile bugetare până la 30 iunie
Pentru a evita posibile sancțiuni suplimentare, România este obligată să adopte până la finalul lunii iunie, prin lege sau ordonanță, măsuri clare de ajustare fiscală.
Acestea trebuie transmise rapid Comisiei Europene, astfel încât să fie analizate și validate în cadrul reuniunii EcoFin din 8 iulie, ultima ședință înainte de vacanța instituțională a UE.
„Miniştrii vor fi invitaţi să aprobe acţiuni suplimentare în cadrul procedurilor de deficit excesiv […] dacă această ţară nu ia măsuri rapide pentru a-şi reduce dezechilibrele fiscale”, avertizează Comisia Europeană.
România, fără drept de vot în propria procedură
Deși este parte la discuții, România nu are drept de vot în privința deciziilor referitoare la propria situație bugetară.
Statul este reprezentat la nivel de secretar de stat din Ministerul Finanțelor, dar decizia finală aparține miniștrilor celorlalte state membre.
Următoarea evaluare EcoFin, programată pe 8 iulie, este esențială, întrucât următoarea oportunitate pentru analizarea progreselor va fi abia pe 10 octombrie.
Impact asupra ratingului de țară
Un raport favorabil în iulie ar putea influența pozitiv evaluările agențiilor de rating planificate pentru august și septembrie.
În lipsa unor măsuri credibile până la 30 iunie, România riscă înrăutățirea percepției financiare externe, cu efecte asupra costurilor de finanțare și încrederii investitorilor.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.