11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia şi Republica Moldova vor colabora în domeniul transplantului de organe

România şi Republica Moldova vor colabora în domeniul transplantului de organe

“Pentru noi este foarte important să găsim organe pentru pacienţii care au nevoie de un transplant. Mai avem un acord de colaborare şi cu Ungaria. Implementarea acestui acord semnat astăzi necesită unii paşi care trebuie pregătiţi minuţios. România are o capacitate mai mare în ceea ce priveşte transplantul de organe. De aceea, pe viitor, sperăm ca unii pacienţi din Republica Moldova să poată fi transplantaţi în România”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, dacă anumite organe nu pot fi folosite în România din lipsă de receptori compatibili acestea vor putea ajunge în Republica Moldova şi invers.

“În cazul unei urgenţe medicale, cele două agenţii vor încerca să găsească soluţii pentru a identifica un organ compatibil pentru pacientul care are nevoie de transplant”, se explică în comunicat.

Acordul de colaborare va presupune şi un schimb de experienţă între toţi cei implicaţi în activitatea de transplant şi pregătirea de personal.

În acest an, în România s-au înregistrat 51 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.

La nivel naţional au fost identificate 143 de declarări de moarte cerebrală, în 29 cazuri familia a refuzat donarea, iar în 61 de situaţii alte cauze medicale nu au permis prelevarea.

S-au efectuat 37 de transplanturi de ficat de la donatori decedaţi şi şase intervenţii de ficat de la donatori în viaţă, 87 de pacienţi au beneficiat de transplant de rinichi, 37 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienţi în viaţă.

De asemenea, s-au realizat patru transplanturi de cord şi două de plămân şi au fost raportate şi exportate către Eurotransplant şapte grefe pulmonare (din care s-au folosit patru), trei grefe cardiace şi una hepatică.

Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă