2.9 C
București
marți, 18 martie 2025
AcasăȘtirile zileiRomânia este afectată de un vortex polar ce va persista. Temperaturile vor...

România este afectată de un vortex polar ce va persista. Temperaturile vor ajunge la -12 grade Celsius

România este în continuare sub influența vortexului polar care a adus ger și ninsori în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că urmează zile cu vreme rece, cu temperaturi minime de până la -12 grade. Spre sfârșitul săptămânii viitoare sunt așteptate și ninsori, în special la munte.

Mihai Timu, meteorolog: În acest weekend, dar și mare parte din săptămâna viitoare, prima parte, regimul termic nu se va modifica semnificativ. Rămânem cu această vreme rece mai ales dimineața și noaptea, chiar și cu temperaturi geroase, adică sub -10°.

La început doar în estul Transilvaniei, dar vor fi nopți în care aceste temperaturi sub -10° se vor realiza și local și în restul Transilvaniei, prin Moldova, dar și în dealurile subcarpatice ale Olteniei și ale Munteniei. Practic vom vorbi de minime la nivelul întregii țării, între -12 și -2 grade.

Va fi o vreme în general frumoasă, mai puțin astăzi, când vedem că în regiunile extra-carpatice avem această nebulozitate închisă, vreme închisă, cu nebulozitate joasă și izolat fulguieli. După care, până spre mijlocul săptămânii viitoare nu prea mai așteptăm precipitații.

Avem semnale că ceva mai multe precipitații să apară spre finalul săptămânii viitoare, sub toate formele, ploi, lapoviță și ninsoare, în zonele joase și predominant sub formă de ninsoare la munte. N-ar fi o veste rea, mai ales că se apropie acea vacanță interșcolara și deocamdată, în ultimele zile și în ultimele săptămâni, ninsoarea a cam lipsit și în zona montană înaltă și ar fi nevoie cel puțin să se schieze pe pârtii.

După 17 februarie vremea se va încălzi în România


Meteorologii au anunțat că, în această perioadă, România se află sub influența unui vortex polar, iar mai multe zone ale țării se confruntă cu precipitații sub formă de ninsoare și temperaturi scăzute.

Zilele trecute au fost ninsori puternice în mai multe zone din țară, iar temperaturile au scăzut până la minus 10 grade Celsius.

În Capitală, joi dimineața, a fost prima ninsoare din această iarnă.

Conform informaţiilor meteorologilor, începând cu 17 februarie, vremea se va încălzi în România.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Atacuri aeriene israeliene în Gaza: peste 330 de morți, majoritatea copii și femei

Israelul a promis că va folosi forța pentru a-și elibera ostaticii rămași în Fâșia Gaza, în ciuda acordului de încetare a focului Atacurile aeriene israeliene au...

Lando Norris, victorie impresionantă în Australia! Britanicul, avertisment pentru rivalii din Formula 1

Pilotul McLaren a început sezonul cu o performanță remarcabilă, reușind să-l învingă pe Max Verstappen și să urce pe primul loc în clasamentul general. Lando...

Revoluție în industria auto: BYD lansează tehnologia care încarcă bateria electrică în 5 minute

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD a făcut un anunț care ar putea schimba regulile jocului în industrie: mașinile sale pot fi încărcate complet...
Ultima oră
Pe aceeași temă