Ministerul Finanțelor a contractat, în cursul acestui an, opt împrumuturi prin plasamente private externe, cu o valoare totală de aproximativ 3,2 miliarde de euro, echivalent.
Potrivit datelor analizate de ZF, în structura tranzacțiilor din 2025 apar nume importante ale sistemului bancar internațional, precum Bank of America, Goldman Sachs și Deutsche Bank.
Cele mai recente operațiuni ale Ministerului Finanțelor au avut loc în luna octombrie, când statul a atras 275 milioane de euro prin Deutsche Bank și 125 milioane de dolari prin Goldman Sachs.
Cel mai mare plasament: 1 miliard de euro, intermediat de Bank of America
Cea mai voluminoasă finanțare contractată până acum de Ministerul Finanțelor printr-un plasament privat extern este împrumutul de 1 miliard de euro, decontat la începutul lunii august.
Cea care s-a ocupat de tranzacție a fost Bank of America, iar scadența este stabilită pentru august 2030.
Plasamente interne suplimentare: încă 2,4 miliarde lei și 625 milioane euro
Pe lângă operațiunile derulate pe piețele externe, statul a realizat și cinci plasamente private pe piața internă, totalizând 2,4 miliarde de lei și 625 milioane de euro.
În ansamblu, împrumuturile prin plasamente private – atât interne, cât și externe – ajung în 2025 la aproximativ 4,3 miliarde de euro (3,8 miliarde în valută și 2,4 miliarde lei).
Acestor sume li se adaugă finanțările atrase separat prin emisiuni de euroobligațiuni.
De ce mizează Finanțele pe plasamente private
Plasamentul privat extern reprezintă una dintre noile direcții de finanțare utilizate de Ministerul Finanțelor, complementară emisiunilor clasice de bonduri în euro și dolari.
Totodată, implicarea unor instituții financiare de top la nivel mondial contribuie la consolidarea credibilității României pe piețele internaționale.
Nevoia de finanțare rămâne ridicată, în contextul unui deficit bugetar estimat din nou la peste 8,4% din PIB și al unei datorii publice ce a depășit 1.000 de miliarde de lei.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.