16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRețeaua Medlife anunță achiziționarea clinicii Medica din Sibiu

Rețeaua Medlife anunță achiziționarea clinicii Medica din Sibiu

Sistemul Medical MedLife anunță achiziționarea pachetului majoritar în proporție de 60% al companiei Medica Sibiu, unul dintre furnizorii importanți de servicii medicale private din județul Sibiu. Odată cu această achiziție, MedLife își consolidează cea mai mare rețea de unități medicale private cu acoperire la nivel național.

Medica Sibiu activează pe piața de servicii medicale private încă din 2001 și are în componență o policlinică de mari dimensiuni, un laborator de analize medicale și un centrul de medicina muncii. Totodată, Medica Sibiu este unul dintre furnizorii aflaţi în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din Sibiu (CJAS), acoperind o gamă largă de analize de laborator și consultații medicale, pentru specialități precum endocrinologie, interne, neurologie, psihiatrie, psihologie clinică. Potrivit reprezentanților companiei, în 2020, Medica Sibiu a înregistrat o cifră de afaceri de 3,7 milioane de lei.

„Chiar dacă pandemia a recalibrat planurile de dezvoltare din ultimul an, dar și pe cele de anul în curs, așa cum am anunțat, continuăm planul de extindere și dezvoltare, păstrăm deschis programul de achiziții. Avem în derulare trei – patru discuții avansate în România și una – două în afara granițelor. În calitate de companie românească, listată la Bursa de Valori din București,  vrem să dezvoltăm capitalul românesc, să îl ducem peste graniță și să ne consolidăm poziția la nivel regional”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă