Compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanți va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii, a precizat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Ca şi în cazul altor măsuri implementate de Guvern pentru protejarea cetăţenilor şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii”, a declarat Dan Cărbunaru.
Măsura privind compensarea preţului carburanţilor la pompă, aprobată în luna iunie, a început să fie aplicată din luna iulie pentru o perioadă de trei luni de zile.
Ordonanța de Guvern reduce prețul cu 50 de bani la carburanți, dar reducerea e facultativă
Executivul a aprobat, în ședința de joi, 30 iunie, Ordonanța de Urgență care ar reduce prețul carburanților cu 50 de bani pe litru.
Teoretic, această Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG) intră în vigoare din data de 1 iulie 2022, ora 0. Doar că aplicarea acestei Ordonanțe pare să fie facultativă pentru stațiile care vând benzină și motorină. Ministrul Energiei a susținut, cu o voce tremurată, că distribuitorii vor reduce prețul carburanților în „mod voluntar”.
„Vorbim de o reducere cu 50 de bani. 25 de bani suportaţi de la bugetul de stat, iar 25 de bani reprezintă o reducere comercială pe care voluntar o vor aplica lanţurile de benzinării. În cazul în care doresc să ia şi această reducere de la bugetul de stat de 25 de bani. Ordonanța intră în vigoare din această noapte şi mă aştept ca în perioada imediat următoare să vedem în piaţă companii care aplică ordonanţa. Sigur, o să mă întrebaţi cât cred. Să le lăsăm totuşi un termen scurt, evident, în aşa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate şi să reflecte aceste modificări”, a declarat în fața jurnaliștilor ministrul Energiei, Virgil Popescu, după ședința de guvern.
Ministrul Energiei a încercat să pară optimist cu privire la șansele reale ca, începând de vineri, prețul carburanților să scadă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!