Poliţiştii şi jandarmii efectuează, în această dimineaţa, o razie de amploare în municipiul Ploieşti, fiind vizate persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, structurile de investigaţii criminale, ordine publică şi rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti desfăşoară o razie pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru combaterea faptelor ilegale, în mai multe cartiere din municipiu.
„În cadrul acţiunii, poliţiştii Secţiei nr.2 de poliţie Ploieşti vor pune în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi favorizarea infractorului”, se precizează în comunicat.
Acţiunile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!