9.5 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSportFotbalRapid se întărește de la rivali. Giuleștenii l-au transferat pe Răzvan Oaidă

Rapid se întărește de la rivali. Giuleștenii l-au transferat pe Răzvan Oaidă

Rapid a început în forță campania de transferuri din această vară, iar prima mutare sonoră a giuleștenilor este Răzvan Oaidă, fostul jucător al rivalilor de la FCSB.

Pus pe liber de Gigi Becali după evoluțiile fluctuante de la FCSB, Răzvan Oaidă rămâne în București. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani s-a înțeles cu Rapid și va evolua în Giulești până în 2025.

Jucătorul originar din Petroșani a afirmat că va da totul pe teren și speră ca fanii alb-vișinii să îl accepte.

„Mă bucur să mă aflu aici. Pentru mine este o emoţie specială, o bucurie. Când a venit oferta de la Rapid am fost încântat. Impresarul meu m-a contactat, mi-a spus despre ce este vorba. M-a încercat un sentiment aparte în momentul în care m-am decis să merg la o rivală a fostei echipe. Rapid este un club foarte mare. Acesta este lucrul care m-a motivat foarte tare. Îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să mă accepte, să mă primească bine. Sunt un jucător care întotdeauna a dat 100% şi, cu siguranţă, voi face acelaşi lucru şi în Giuleşti”, a spus Oaidă, imediat după ce a semnat cu giuleștenii.

Răzvan Oaidă a mărturisit că unul dintre motivele pentru care a acceptat oferta Rapidului este Adrian Mutu, antrenor cu care a lucrat și la naționala de tineret: „Faptul că Adrian Mutu este antrenorul echipei m-a influenţat foarte tare. A fost antrenorul meu şi la naţionala de tineret”.

Oaidă a făcut ultimii ani de juniorat în Anglia, la Wolves, dar şi la Brescia, în Italia, de unde a revenit în ţară, la FC Botoşani, în 2017. După două sezoane în tricoul moldovenilor, acesta era cumpărat de FCSB pentru 700.000 de euro.

După Oaidă, alb-vișiniii sunt foarte aproape de o nouă „bombă” pe piața transferurilor. Formația lui Adrian Mutu se află în negocieri avansate și cu fundașul Iulian Cristea, pus, de asemenea, pe liber de FCSB.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

MAE, atenționare de călătorie în Germania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în landul german Bavaria că, din cauza ninsorilor abundente...

Brazi unicat, licitați pentru a ajuta copii. FOTO

22 de brazi intră în cursa celui mai mare eveniment de caritate al anului. La ediția din 2022, bradul UNTOLD a fost licitat contra sumei...

Simion, mesaj video la Congresul extraordinar al AUR de la Alba Iulia

Președintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a lipsit de la Congresul Extraordinar al partidului organizat astăzi la Alba Iulia, acesta adresându-se delegaţilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă