32.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăPoliticăPSD vrea să colaboreze cu PNL și după alegerile din toamnă

PSD vrea să colaboreze cu PNL și după alegerile din toamnă

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a anunțat că social-democrații își doresc o colaborare cu PNL la guvernare și după alegerile prezidențiale din toamnă, adică din 2025 încolo.

Deocamdată, nu. Noi ne dorim în continuare, ce au spus toți colegii mei, inclusiv președintele Marcel Ciolacu, ne dorim să avem și din 2025 o colaborare cu PNL-ul, nu știu coaliție, alianța, nu știu ce să vă spun la ora asta, pentru că e prematur să-mi dau cu părerea la ora asta, dar sigur că e nevoie.Toată lumea a dus în derizoriu termenul de stabilitate. Eu chiar cred, chiar cred, sunt convins de lucrul acesta. Am o vârstă, știu multe lucruri, sunt convins că în România e nevoie de stabilitate în contextul geopolitic actual,

a declarat Paul Stănescu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă