Producţia industrială a crescut, în primele patru luni din acest an, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2023, cu 0,8% ca serie brută şi cu 0,2% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
În perioada menţionată, pe serie brută, industria prelucrătoare a crescut cu 1,9%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 5,3%, respectiv cu 0,5%.
Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023, producţia industrială a urcat cu 0,2%, creştere susţinută de industria prelucrătoare (+1,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 6,2%, respectiv cu 0,5%.
Conform INS, în luna aprilie 2024, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 2,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-16,7%), industria extractivă (-0,3%) şi industria prelucrătoare (-0,1%).
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 1,3%, din cauza scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,3%) şi industriei prelucrătoare (-1,5%). Industria extractivă a crescut cu 3,5%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 12,1%, ca efect al creşterilor industriei prelucrătoare (+16,9%) şi industriei extractive (+5,0%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 14,7%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,6%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+6,4%) şi industriei extractive (+3,9%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 14,8%.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!