Pro Infrastructură avertizează că viteza trenurilor va fi limitată la început, în special pe podurile nou-construite
După ani de promisiuni și termene ratate, Asociația Pro Infrastructură anunță că, în doar câteva săptămâni, primul tren va traversa, în sfârșit, tunelul Bătuța (Bata), parte din Coridorul Feroviar Rin-Dunăre, între Simeria și KM 614.
Contractul, semnat acum șapte ani și jumătate, prevedea o durată de execuție de doar trei ani. Însă, după o întârziere de peste patru ani, traficul feroviar va fi deschis pe o variantă modernizată de aproximativ 13 kilometri, între localitățile Bârzava și Vărădia, pe lotul 2B Ilteu-Bârzava, scrie News.ro.
Cu toate acestea, entuziasmul este temperat: specialiștii Pro Infrastructură avertizează că viteza trenurilor va fi limitată la început, în special pe podurile nou-construite. Situația amintește de tronsonul Conop, unde, conform CFR SA, viteza a crescut de la 70 km/h la 120 km/h, abia după atingerea unui tonaj de stabilizare dinamică, realizat exclusiv prin circulația trenurilor și ulterior printr-un buraj final.
Normele stipulate în caietul de sarcini interzic folosirea utilajelor specializate pentru stabilizarea podurilor peste Mureș, ceea ce face ca atingerea vitezei proiectate de 160 km/h să fie un proces lent și anevoios.
La Conop, CFR SA estima în august 2024 că viteza maximă va fi posibilă abia în aprilie 2025, după finalizarea testelor pentru sistemul de semnalizare. Asemănător, între Bârzava și Vărădia, atingerea vitezei de 160 km/h ar putea deveni realitate, cel mai devreme, în 2026.
Recepția completă a proiectului, inclusiv a instalațiilor moderne ERTMS, ar putea dura chiar șase ani peste termenul inițial, avertizează Asociația Pro Infrastructură.
„Este cutremurător cât de mult stagnăm pe infrastructura feroviară, în timp ce pasagerii sunt izgoniți de pe calea ferată”, au concluzionat reprezentanții organizației.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube