7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPreședintele Iohannis a transmis un mesaj comunității evreiești, cu prilejul Sărbătorii de...

Președintele Iohannis a transmis un mesaj comunității evreiești, cu prilejul Sărbătorii de Pesah

Mesajul transmis de șeful statului a fost prezentat de către Sergiu Nistor, consilier prezidențial la Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale, în cadrul ceremoniei care s-a desfășurat la Templul Coral din București.

Mesajul transmis de șeful statului este următorul:

“Cu prilejul sărbătorii de Pesah, am deosebita plăcere să adresez conducerii și tuturor membrilor Federației Comunităților Evreiești din România felicitări, însoțite de calde urări de pace, sănătate și bună conviețuire.

Sărbătoare a renașterii și a comuniunii, Pesah reînnoiește, în fiecare an, călătoria inițiatică a evreilor în întâmpinarea libertății și a tărâmului făgăduinței. Parabola traversării pascale rămâne o lecție despre puterea credinței, care se transmite din generație în generație.

Cu această ocazie, îmi exprim întreaga apreciere pentru responsabilitatea cu care comunitățile evreiești din România au răspuns apelului autorităților de a respecta măsurile sanitare impuse pentru protejarea noastră și a celor aflați în suferință, în această perioadă dificilă, marcată de pandemia de COVID-19.

Deși distanțarea socială ne obligă să ne adaptăm modul în care marcăm marile noastre sărbători, am convingerea că tradiția de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate și comuniune spirituală cu cei dragi.

Hag Pesah Sameah!”

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă