În cadrul Adunării Generale desfășurate la București în perioada 19-20 iunie 2024, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a preluat mandatul de președinte al EUNIC – European Union National Institutes for Culture.
EUNIC este rețeaua institutelor culturale naționale din statele Uniunii Europene, dar și din Marea Britanie și Ucraina, și include în prezent 39 de organizații culturale naționale din toate statele membre UE și din țări asociate. EUNIC este activă în 140 de clustere la nivel global. Noua conducere executivă a rețelei de institute culturale naționale din Uniunea Europeană (EUNIC Board) are următoarea componență: președinte Liviu Jicman, vicepreședinte Kirsten van den Hul (directoare DutchCulture), Hanna Lämsä (directoare executivă Finnish Cultural and Academic Institutes), Mary Ann Cauchi (directoare de Fonduri și Strategii Arts Council Malta), Carmen Noguero Galilea (Instituto Cervantes), Johannes Ebert (Goethe-Institut).
Sunt onorat de încrederea pe care mi-au acordat-o prin vot colegii mei din rețeaua EUNIC. Îmi încep misiunea în această poziție pe care o voi ocupa timp de un an cu convingerea că viziunea, valorile și acțiunile colaborative ale EUNIC sunt parte din soluția pentru a avea un sector cultural puternic. Vocația pentru dialog intercultural dublată de vocea comună a membrilor EUNIC oferă oportunitatea de a promova cu prioritate Finanțarea culturii, Rolul diplomației culturale în relațiile internaționale și Susținerea Republicii Moldova în parcursul său european,
a declarat Liviu Jicman.
Adunarea Generală a reunit la sediul Băncii Naționale a României și la The Ark conducerile organizațiilor membre EUNIC din 27 de țări membre ale UE, dar și reprezentanți British Council și Ukrainian Institute.
Invitatul special al Adunării Generale a fost ministrul culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, care a subliniat:
Cultura este o punte pentru integrarea Moldovei în spațiul european, cooperarea culturală fiind o piatră de temelie a eforturilor noastre de integrare europeană. Prin consolidarea legăturilor culturale cu națiunile europene nu doar că ne îmbogățim peisajul cultural, ci ne afirmăm angajamentul față de valorile de unitate, diversitate și solidaritate ale Europei unite.
Volodymyr Sheiko, director general al Institutului Ucrainean – partener asociat al EUNIC, a împărtășit colegilor din rețea oportunitățile de cooperare între EUNIC și instituția pe care o conduce, accentuând nevoia acută de multiplicare a programelor de mobilitate pentru artiștii ucraineni.
În cadrul întâlnirilor din cele două zile, care au cuprins prezentări, consultări în grupuri de lucru, paneluri de dezbatere și sesiuni de plen, membrii rețelei au contribuit la dezvoltarea viziunii comune pentru Cadrul Strategic EUNIC pentru perioada 2025-2029 și temele majore alese pentru evenimentele pe care le va organiza rețeaua în perioada următoare.
De asemenea, au discutat despre mecanismele de susținere a activității cluster-elor EUNIC din întreaga lume, precum și despre dezvoltarea colaborării cu partenerii locali din cele peste 100 de țări în care este activă rețeaua EUNIC. Din programul reuniunii a făcut parte și prezentarea studiului intitulat New Geopolitics, Soft Power and International Cultural Relations, realizat de Hertie School/University of Oxford la comanda IfA – Institut für Auslandsbeziehungen.
La evenimentul din România au participat invitați din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos, Ucraina, Ungaria.
Despre EUNIC
EUNIC European Union National Institutes for Culture este rețeaua europeană a institutelor culturale naționale din statele Uniunii Europene, înființată în 2006, care include în prezent 39 de organizații culturale naționale din toate statele membre UE și din țări asociate, și 140 de clustere. ICR a intrat în această rețea în 2007, iar din primăvara anului 2008 este membru al clusterului EUNIC Romania, alături de alte institute culturale străine și ambasade la București.
De asemenea, prin reprezentanțele din străinătate, Institutul Cultural Român face parte din alte 22 de clustere:
ICR „Titu Maiorescu“ din Berlin este membru al clusterului EUNIC Berlin; ICR Beijing este membru al clusterului EUNIC Beijing; ICR Bruxelles este membru al clusterelor EUNIC Bruxelles și EUNIC Olanda; ICR Budapesta este membru al clusterului EUNIC Ungaria; ICR „Mihai Eminescu“ de la Chișinău este membru al clusterului EUNIC Moldova; ICR „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul este membru al clusterului EUNIC Turcia; ICR Lisabona este membru al clusterului EUNIC Portugalia; ICR Londra este membru al clusterului EUNIC Londra; ICR Madrid este membru al clusterului EUNIC Madrid; ICR New York este membru al clusterelor EUNIC New York și EUNIC Washington DC; ICR Paris este membru al clusterului EUNIC Paris și al FICEP Paris – Forum des Instituts Culturels Étrangers à Paris; ICR Praga este membru al clusterelor EUNIC Praga și EUNIC Slovacia; Accademia di Romania din Roma este membru al clusterului EUNIC Roma; ICR Stockholm este membru al clusterului EUNIC Stockholm; ICR Tel Aviv este membru al clusterului EUNIC Israel; ICR Varșovia este membru al clusterului EUNIC Varșovia; IRCCU Veneția este membru al clusterului EUNIC Milano; ICR Viena este membru al clusterului EUNIC Austria.
În plus, Institutul Cultural Român este reprezentat în alte 29 de clustere prin intermediul ambasadelor României:
EUNIC Atena, EUNIC Azerbaidjan, EUNIC Bosnia și Herțegovina, EUNIC Brasilia, EUNIC Buenos Aires, EUNIC Bulgaria, EUNIC Chile, EUNIC Cipru, EUNIC Croația, EUNIC Cuba, EUNIC Danemarca, EUNIC Finlanda, EUNIC Iran, EUNIC Irlanda, EUNIC Iordania, EUNIC Kenya, EUNIC Liban, EUNIC Malaezia, EUNIC Norvegia, EUNIC Ottawa, EUNIC Pakistan, EUNIC Peru, EUNIC Qatar, EUNIC Serbia, EUNIC Singapore, EUNIC Thailanda, EUNIC Tunisia, EUNIC Uzbekistan, EUNIC Vietnam. Din 2014, rețeaua EUNIC este sprijinită de programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!