Polonia cere activarea Articolului 4 NATO, după 19 incursiuni cu drone: Cea mai gravă amenințare de la al Doilea Război Mondial

0
161
Donald Tusk
Foto - Arhivă / Donald Tusk

Un diplomat rus susține că nu există dovezi că dronele sunt de origine rusă

Premierul polonez, Donald Tusk, a anunțat miercuri că Polonia a solicitat oficial invocarea Articolului 4 din Tratatul NATO, în urma a 19 intruziuni în spațiul său aerian, produse peste noapte, scrie Reuters. Decizia a dus la consultări de urgență între aliați, Consiliul Nord-Atlantic reunindu-se la Bruxelles la nivel de ambasadori. Este pentru a opta oară în istoria Alianței, înființată în 1949, când această clauză este activată.

Tusk a precizat că majoritatea dronelor au venit dinspre Belarus, iar patru dintre ele au fost, probabil, doborâte. Ultima a fost neutralizată la ora 6:45 dimineața, ora locală. Potrivit autorităților, pe teritoriul Poloniei au fost găsite până acum șapte drone și fragmente ale unei rachete.

Pentru prima dată, avioane NATO au intervenit direct împotriva unor potențiale amenințări în spațiul aerian aliat. „Aceste atacuri schimbă situația politică și de securitate. Consultările au luat forma unei solicitări oficiale pentru activarea Articolului 4”, a declarat premierul polonez.

Articolul 4 al Tratatului prevede consultări între statele membre ori de câte ori integritatea teritorială sau securitatea unuia dintre aliați este pusă în pericol. Aceste discuții pot duce la decizii sau acțiuni comune, mai spune Reuters.

Tusk a cerut sprijin concret din partea partenerilor occidentali: „Avem nevoie de mai mult, decât declarații de solidaritate. Polonia trebuie să-și consolideze apărarea aeriană.”

NATO a transmis că reacția a fost „rapidă și decisivă”, demonstrând hotărârea Alianței de a apăra fiecare stat membru. Totuși, premierul a precizat că Polonia nu se află în stare de război, dar traversează „cea mai apropiată situație de conflict armat de la al Doilea Război Mondial”.

De cealaltă parte, Moscova a evitat un răspuns direct, îndemnând jurnaliștii să se adreseze Ministerului Apărării. Un diplomat rus la Varșovia a declarat că acuzațiile Poloniei nu au fundament și că „nu există dovezi că dronele sunt de origine rusă”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube