8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăUSR atacă PSD: „Refuză să elimine privilegiile acordate parlamentarilor loiali”

USR atacă PSD: „Refuză să elimine privilegiile acordate parlamentarilor loiali”

“Saga pensiilor parlamentarilor continuă. O nouă luptă a avut loc, astăzi (miercuri – n.r.), în Birourile permanente reunite ale celor două Camere. Când am solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului USR de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, ne-am izbit de opoziţia domnului Meleşcanu şi a liderilor de grup PSD. Social-democraţii refuză să elimine privilegiile acordate parlamentarilor loiali care au sprijinit de atâtea ori legile strâmbe pe care le cerea Dragnea”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, citat într-un comunicat al formaţiunii, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, pensiile speciale costă România, anual, peste 2 miliarde de euro, bani care ar putea fi folosiţi fie pentru a mări pensiile mici ale românilor, fie pentru a construi spitale moderne ori şcoli care să nu mai aibă toaletele în fundul curţii.

Deputatul USR Cristian Seidler a solicitat, marţi, la începutul şedinţei de plen, ca proiectul USR să fie supus dezbaterii şi votului plenului fără să se mai aştepte raportul Comisiei de muncă, în condiţiile în care această comisie – în care PSD a avut până de curând majoritate indiscutabilă – ţine blocat proiectul USR de mai bine de un an şi jumătate, se precizează în comunicatul USR.

“Am solicitat plenului dezbaterea şi votarea proiectului în absenţa unui raport al Comisiei pentru muncă, deoarece termenul pentru întocmirea raportului este demult depăşit, iar Comisia a amânat orice discuţie sub pretextul necunoaşterii impactului bugetar. Or, este evident că impactul ar fi unul în sensul reducerii cheltuielilor la bugetul de stat, lucru care nu poate fi decât benefic. I-am invitat de la tribună pe deputaţii PSD să spună odată, prin vot, dacă vor sau nu ca pensiile speciale să rămână. De fapt, şi refuzul dezbaterii şi amânarea perpetuă constituie un răspuns”, a precizat Cristian Seidler.

Ulterior, în şedinţa Birourilor permanente reunite, deputatul Silviu Dehelean, vicelider al grupului USR din Camera Deputaţilor, a cerut includerea pe ordinea de zi a plenului reunit a proiectului USR privind desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, “blocat şi el de peste doi ani”.

“Nici această cerere nu a fost acceptată, pentru că, dincolo de discursurile teatrale pe care le ţin unii social-democraţi în faţa camerelor de filmat, PSD refuză cu îndârjire să fie atinse privilegiile create pentru cele nouă categorii socio-profesionale”, a menţionat USR.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...
Ultima oră
Pe aceeași temă