12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăUDMR își alege liderii din teritoriu

UDMR își alege liderii din teritoriu

Jurnaliștii din presa locală de limba română au aflat din publicațiile de limbă maghiară că Cseke Attila, cel care ocupă și funcția de ministru al Dezvoltării, a reușit să fie reales sâmbătă președinte al UDMR Bihor.

Alegerile au avut loc în amfiteatrul Cetăţii Oradea. Cseke a candidat singur și a fost reales în unanimitate, cu 181 de voturi din 181 de delegați prezenți.

Un atac asupra lui Bolojan

În discursul său, Cseke l-a atacat dur pe președintele Consiliului Județean Bihor, liberalul Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că folosește competitorii de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) „împotriva etniei maghiare”.

„Cea mai mare provocare a fost cum să rămânem pe linia de plutire într-un vânt total. Atitudinea de a încerca să decidem meciul maghiaro-maghiar (n.r. – între UDMR şi PPMT) cu o puternică intervenţie românească este o direcţie proastă, nu doar o greşeală, ci un păcat. Slăbirea reprezentării comunităţii maghiare în împrăştiere, unde are loc lupta pentru supravieţuire, este pur şi simplu un act antinaţional”, a spus Cseke Attila, potrivit publicației de limbă maghiară Bihari Napló, preluată de ebihoreanul.ro.

UDMR se află într-o postură dificilă în județul Bihor, după ce Ilie Bolojan a câștigat anul trecut șefia Consiliului Județean, care mai înainte, între 2016 și 2020, fusese deținută de udemeristul Pásztor Sándor.

Cseke susține că între PPMT și Bolojan ar fi creată o legătură prin faptul că, în calitate de primar, liberalul l-a avut consilier pe problemele minorităţii maghiare pe preşedintele PPMT Bihor, Zatyko Gyula.

În plus, Bolojan a mai fost acuzat că este „fără viziune” și acționează din ură față de maghiari. „Ilie Bolojan acţionează pe baza unor cifre contabile simple, din ură faţă de maghiari – numărul angajaţilor vorbitori de limba maghiară a scăzut de la 24% la 14% – şi conform unui model administrativ greşit, care este străin de loc şi ţară”, a declarat Cseke, citat de Bihari Napló.

Schimbare de gardă la Brașov

 

Alegeri au avut loc și în cadrul filialei UDMR Brașov, unde s-a produs și o schimbare de lideri. Astfel, preşedinte al organizaţiei judeţene a devenit Gabor Kirsch, iar al celei municipale Braşov, Toro Tamas, potrivit publicației „Bună ziua Brașov”.

„Trebuie să urmăm o nouă abordare pentru a apropia formaţiunea de comunităţile maghiare care locuiesc aici. Sunt convins că toţi maghiarii din judeţul Braşov trebuie să se unească”, a spus Kirsch, după ce a aflat rezultatul votului. El a preluat a preluat conducerea filialei de la preşedintele interimar Novak Levente.

Uniunea a avut rezultate dezastruoase la nivelul județului la alegerile de anul trecut, neobținând niciun post de consilier județean sau local în municipiul Brașov. În luna decembrie a anului trecut, Attila Kovacs a fost demis de la conducerea organizaţiei judeţene a UDMR și nici de această dată nu a reușit să obțină un nou mandat.   

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă