13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăTraian Băsescu: "După ce vor guverna, vedem dacă mai rămâne cât a...

Traian Băsescu: “După ce vor guverna, vedem dacă mai rămâne cât a rămas din Dan Diaconescu”

„Cred că aşa a fost proiectat USR să devină o forţă politică ce urmează să răspundă dezideratelor de partid nou şi oameni politici noi. Trebuie s-o recunoaştem că abordările lor sunt destul de proaspete, pe deoparte, oamenii sunt destul de proaspeţi şi nimeni nu se va convinge că sunt o gogoaşă până când nu vor guverna. După ce vor guverna, vom vedea dacă mai rămâne măcar cât a rămas din Dan Diaconescu. E puţin răutăcioasă observaţia mea, pentru că eu îi consider un soi de neo-marxişti, mai ales când vine şi domnul Cioloş cu teoriile de bază, cu trăitul la comun, cu renunţarea la valorile creştine, care până la urmă sunt cheia existenţei Europei, nu numai a poporului român, cu spiralele de la cei ai domnului Bivolaru. E o viaţă complicată”, a afirmat Traian Băsescu, duminică, la România Tv.

Europarlamentarul PMP a declarat că cel mai mult din discursul lui Dan Barna, la Congresul USR, i-a plăcut atunci când acesta a făcut referiri la filmul „Matrix”, precizând că „una a vrut să spună el, şi alta a înţeles sala cu pastila albastră”.

Băsescu a mai spus că şeful statului ar trebui să facă tot posibilul să o aducă pe Viorica Dăncilă în turul al doilea, la prezidenţiale, deoarece un tur doi Iohannis-Barna ar face electoratul PSD să voteze cu USR.

„Doamna Dăncilă va trebuie să candideze, îi place sau nu îi place lucrul acesta, pentru că tot ea e plătitor al neintrării în turul doi. Nu există nicio variantă în care Iohannis să nu intre în turul doi. Nu e posibil aşa ceva. Klaus Iohannis este singurul care în mod garantat intră în turul doi. Marea problemă este cu cine intră. Spre exemplu, Iohannis ar avea mandatul al doilea garantat dacă intră în turul doi cu doamna Dăncilă, cu reprezentatul PSD. De ce? Pentru că în turul doi electoratul USR l-ar vota pe Iohannis. Dacă intră cu Barna, în turul doi electoratul PSD va vota cu Barna sau cu Cioloş şi nu cu Iohannis, ceea ce ridică probleme uriaşe. După părerea mea, Iohannis trebuie să facă tot ce poate să o aducă pe doamna Dăncilă în turul doi şi nu pe Barna sau Cioloş”, a încheiat Traian Băsescu.

Dan Barna a evocat, sâmbătă la Congresul USR, scena din filmul „Matrix” în care personajul principal avea de ales între a lua pastila roşie sau albastră. Liderul partidului a spus că, prin intrarea în politică, a ales să ia pastila albastră care îi arată realitatea aşa cum este ea.

Barna a fost ales candidatul USR la prezidenţiale, în Congresul de sâmbătă al partidului.

Tot sâmbătă a avut loc şi Consiliul Naţional al PLUS. La finalul reuniunii, Dacian Cioloş a anunţat că a fost decis ca prezidenţiabilul partidului să fie ales prin vot electronic de către toţi membrii formaţiunii, în perioada 22-27 iulie. Ulterior vor fi negocieri cu USR pentru a decide candidatul Alianţei la prezidenţiale.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă