10.1 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Toader: Tot ce am vorbit e absolut valabil. Am auzit că este o problemă cu site-ul Ministerului

„Am auzit că este o problemă cu site-ul. Am intrat şi eu dimineaţă şi am văzut că nu funcţionează. Am întâlnire cu conducerea institutului de la Siracusa, acum la 9.00. Verificăm şi remediem. Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil, cred că am explicat pe larg. Mai departe urmează procedura”, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei.

Site-ul Ministerului Justiţiei s-a blocat, din nou, vineri dimineaţa, în jurul orei 7.00, situaţia fiind similară şi joi seara, după ce Tudorel Toader a anunţat că iniţiază procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA şi că va publica pe site raportul care stă la baza acestei solicitări.

Ministrul Justiţiei a declarat, joi seară, că va publica pe site-ul instituţiei pe care o conduce, just.ro, raportul referitor la activitatea managerială a DNA, document în baza căruia a cerut revocarea Laurei Codruţa Kovesi.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă