11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăTeodor Meleşcanu, întrevedere cu omologii săi din Bulgaria și Grecia

Teodor Meleşcanu, întrevedere cu omologii săi din Bulgaria și Grecia

“Discuţiile s-au concentrat pe câteva teme relevante pentru noi, Balcanii de Vest şi Vecinătatea estică, şi vom continua la prânz cu discuţii asupra regiunii Mării Negre, Dunării şi Orientului Mijlociu.

Întrunirea noastră a fost o oportunitate pentru a reconfirma voinţa comună a celor trei ţări privind dinamizarea dialogului politic în acest format trilateral şi de asumare a angajamentului faţă de consolidarea proiectului european”, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe într-o conferinţă de presă comună cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, şi cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Nikos Kotzias, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă