14.3 C
București
marți, 21 septembrie 2021

SUA ia poziție față de criza politică și constituțională de la Chișinău

Departamentul de Stat al SUA a precizat, într-un comunicat de presă, că votul parlamentului moldovean pentru demiterea şefei Curţii Constituţionale este un „atac flagrant împotriva normelor democratice şi a ordinii constituţionale a Republici Moldova”, relatează Reuters.

Deputaţii din parlamentul moldevean au acordat, vineri, un vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii, printre care preşedintele acesteia Domnica Manole, pentru decizia lor de a susţine demersul Maiei Sandu în vederea convocării de alegeri parlamentare anticipate.

Tribunalul a susţinut o cerere pentru alegeri anticipate a preşedintelui Maia Sandu, care a fost aleasă ca preşedinte în noiembrie. Eforturile de numire a unui premier în Moldova au eşuat în mai multe rânduri, astfel alegerile anticipate par singura soluţie viabilă pentru ieşirea din criza politică.

În Parlament gruparea pro-rusă încă deţine o majoritate şi încearcă să blocheze dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor anticipate care ar putea duce la pierderea controlului în favoarea unei majorităţi pro-europene.

Departamentul de Stat a mai precizat în comunicat că este deosebit de îngrijorat că Parlamentul vizează Curtea Constituţională „care şi-a afirmat recent recent independenţa după ani în care a fost capturată de stat”.

„Îi îndemnăm pe lideri şi reprezentanţii Republicii Moldova să respecte statul de drept, să protejeze instituţiile democratice şi să lucreze împreună pentru a rezolva provocările cu care se confruntă ţara, inclusiv pandemia COVID-19 în curs”, se menţionează în comunicat.

UE a declarat în cursul zilei de luni că votul a fost un atac asupra ordinii constituţionale a Moldovei.

Pentru a fi respectată separarea puterilor în stat, votul pentru înlăturarea judecătorului, Domnica Manole, trebuie să fie convenit chiar de instanţă.

Ultima oră
Pe aceeași temă