19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăȘoșoacă, executată de ANAF: În loc să achite, inventează dușmani - VIDEO

Șoșoacă, executată de ANAF: În loc să achite, inventează dușmani – VIDEO

ANAF începe executarea silită a Dianei Șoșoacă pentru neplata mai multor obligații la bugetul de stat, a anunțat, luni, Lucian Heiuș, președintele instituției.

„Doamna Şoşoacă are de achitat nişte obligaţii la bugetul de stat şi, din păcate, are un comportament ca orice alt contribuabil rău platnic. În loc să îşi achite obligaţiile pe care le are, inventează duşmani şi lansează şi scenarii fanteziste de multe ori că cineva are ceva cu dumneaei.

Eu am spus-o şi o repet de fiecare dată: Din punct de vedere al ANAF-ului, impozitele şi taxele nu au culoare politică. Doamna senator Şoşoacă pentru noi este un contribuabil ca oricare altul”, a spus șeful ANAF.

Heiuș a precizat și că a început executarea silită a Dianei Șoșoacă prin poprirea conturilor bancare.

„A acumulat nişte obligaţii la bugetul de stat, a intrat în executare silită, i-a fost emisă somaţia, nu a achitat, i s-a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare şi emiterea unei adrese către Senatul României prin care i se solicită să i se reţină, aşa cum prevede legea, o treime din indemnizaţia de senator, până la concurenţa sumei pe care o are de plată către bugetul de stat.

Trebuie să înţeleagă toată lumea din ţara asta că atunci când ai obligaţii de plată către bugetul de stat, nu contează cine eşti, ce profesie ai sau ce poziţie ai.

Din contră, ar trebui ca cei care ocupă funcţii în aparatul de stat sau în Parlamentul României să aibă chiar un comportament exemplar pentru restul populaţiei

Din punctul nostru de vedere, al ANAF-ului, doamna Şoşoacă este un contribuabil ca oricare altul, care se spune aceloraşi legi privind executarea silită şi vom recupera, aşa cum prevede legea, sumele de bani pe care le datorează către bugetul de stat. Deci nu este nimic ieşit din comun”, a mai spus Heiuș.

Context

Diana Șoșoacă a intrat în procedura de executare silită pentru că datorează sume de aproximativ 30.000 de euro. Senatoarea fostă-AUR a dat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală.

„Este vorba despre amenzi pe care le-am primit în timpul pandemiei și despre alte sume despre care habar nu am. În cazul amenzilor, majoritatea au fost anulate în instanță, însă ANAF continuă să-mi instituie popriri și executări silite.

Celelalte sume sunt de la cabinet, pe care le-am achitat prin ghiseul.ro. Am plăți făcute în februarie, care îmi apar că sunt în procesare.

Am depus în instanță peste 100 de pagini. În afară de faptul că am câștigat procesele pentru nepurtarea măștii, există și o decizie a Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale amenzile pentru mască. Eu nu cred în întâmplări. Știu că vor să mă lase fără casă, fără mașină, să îmi închidă gura.

Am informații că este un ordin politic. Cum să vină domnul ministru Bode și să spună despre mine că sunt cel mai amendat om din România și că tot nu mă potolesc, de unde are dânsul informațiile astea?”, a spus Diana Șoșoacă, potrivit Digi24.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă