5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăPoliticăSâmbătă va avea loc Congresul: Jocurile din PNL nu sunt încă făcute

Sâmbătă va avea loc Congresul: Jocurile din PNL nu sunt încă făcute

Chiar dacă tabăra susținătorilor lui Florin Cîțu încearcă să dea toate semnalele că vor fi „echipa câștigătoare”, lucrurile par departe de a se fi tranșat în PNL. Congresul va veni sâmbătă, după una dintre cele mai urâte campanii interne din istoria unui partid din România.

Potrivit lui Florin Cîțu, moțiunea sa „România liberală”, cu care candidează la preşedinţia PNL, a fost votată de 40 de filiale ale partidului din 41. Dintre acestea 34 au votat doar moțiunea sa, și nu și pe cea a lui Ludovic Orban.

Cu toate acestea, mai mulți lideri ai PNL din teritoriu, unii cu organizații foarte influente, cu număr mare de delegați la Congres, nu s-au pronunțat încă pe care dintre candidați i-ar susține. Printre aceștia, șeful PNL Bihor – Ilie Bolojan, președintele PNL Giurgiu – Dan Motreanu, liderul PNL Constanța – Bogdan Huțucă, șeful liberalilor din Vâlcea – Cristian Buican și președintele PNL Sector 1 – Sebastian Burduja. Filialele lor au votat ambele moțiuni, însă șefii lor au preferat să nu spună foarte clar pe care dintre cei doi candidați îi preferă.

Cu toate acestea, sunt încă filiale puternice care ar putea aduce aporturi mari de voturi în favoarea lui Orban, cum ar fi filiala Iași sau filiala Sector 1. În situații asemănătoare sunt și filialele din Constanţa, Teleorman, Arad, Bacău, Sibiu, Galaţi și Neamț.

În plus, Orban și-a manifestat speranța că și Tineretul Liberal îl va susține. „Eu sunt convins că Tineretul Naţional Liberal votează liber, că Tineretul Naţional Liberal votează fiecare cu mintea lui, că membrii TNL prezenţi la congres nu se vor lăsa controlaţi şi nu se vor lăsa îndrumaţi să voteze altfel decât cum gândesc ei. (…) Mă aştept de la voi să fiţi liberi, să fiţi altfel decât unii seniori, care probabil votează de frică să nu-şi piardă funcţia publică la stat sau votează speriaţi că n-o să primească nu ştiu ce de la guvern”, a spus preşedintele PNL, prezent la Școala de vară a tinerilor liberali. Orban a criticat absența lui Cîțu, despre care presa a semnalat că s-ar fi aflat la Vama Veche.

Blocarea moțiunii lui Orban

Pe de altă parte, deputatul de Iași Alexandru Kocsis a scris pe Facebook că susținătorii lui Cîțu au încercat să blocheze moțiunea lui Orban și acesta să nu poată obține susținerea minimului de 10 filiale obligatoriu prin statut.

„Am avut cea mai hidoasă campanie, dar mă aștept la un rezultat bun pe 25 septembrie. Un rezultat drept venit după cea mai strâmbă campanie. Voiam să scriu că s-au confruntat doi candidați în această campanie, dar am ales sa reformulez pentru că nu ar fi corect. Am avut un candidat, Ludovic Orban, și un întreg ansamblu de mașinării și mașinații”. ALEXANDRU KOCSIS, DEPUTAT PNL

„Vă dați seama ce mârlănie din partea acestei #echipedemolatoare, să facă un scop din a bloca candidatura președintelui în funcție prin neobtinerea susținerii a 10 filiale. Pentru că acesta a fost scopul lor. Să umilească cel mai performant președinte al Partidului Național Liberal din ultimii 30 de ani”, a arătat Kocsis.

El a făcut o analiză a situației delegaților care l-ar vota pe Orban pe care a prezentat-o astfel:

– „avem peste 2000 de delegați la Congres din filialele PNL care au votat moțiunea Forța Dreptei: Alba – 146, Arad – 128, Argeș – 103, Bihor – 191, Bistrița – Năsăud – 98, Brașov – 128, Brăila – 67, Caraș-Severin – 113, Covasna – 22, Dâmbovița – 111, Giurgiu – 145, Harghita – 19, Iași – 147, Tulcea – 82, Vâlcea – 106, Vrancea – 121, Sector 1 – 71, Sector 3 – 73, Sector 5 – 57, Diaspora – 78”.

Kocsis a mai spus că Ludovic Orban are capacitatea de a lua peste 80% din delegații filialelor asumate și între 25 și 40% din filialele așa-zise “pro Cîțu”. El a mai arătat că tentativele de control ale votului, cum ar fi fotografierea buletinelor de vot trebuie împiedicate, iar așa Orban va avea „un scor zdrobitor”.

PNL se prăbușește

Între timp, sondajele arată din ce în ce mai rău atât pentru PNL, cât și pentru USR PLUS.

Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar obţine 36%, PNL 19%, AUR 14% şi USR-PLUS 11%, arată cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), relatează G4Media.ro. Datele mai arată că UDMR şi PMP ar obţine 5%, iar PPU-SL 4%. Procentele sunt valabile la o prezenţă de vot de 42%.

Sondajul a fost realizat la solicitarea PSD, în perioada 8-10 septembrie, pe 861 de persoane cu vârste de peste 18 ani, având o marjă de eroare de +/- 3%. 42% dintre românii intervievaţi au considerat că o nouă rundă de alegeri generale ar fi soluţia pentru calmarea crizei politice actuale.

Citește și: AUR cere stabilirea calendarului moțiunii. Formațiunea e în grevă

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă