21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimul test al coaliției: Vlad Voiculescu, amenințat cu moțiunea simplă

Primul test al coaliției: Vlad Voiculescu, amenințat cu moțiunea simplă

Pesediștii ar urma să depună, astăzi, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva ministrului sănătății, Vlad Voiculescu, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Între timp, potrivit secretarului general al PSD, Paul Stănescu, formațiunea ia în considerare și depunerea unei moțiuni de cenzură, dar numai dacă „aritmetica va permite”.

Moțiunea simplă

Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a fost cel care a anunţat că social-democraţii vor depune documentul la Camera Deputaților, acesta urmând să intre în dezbatere săptămâna viitoare.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, anunţase, în plenul de marţea trecută al Camerei Deputaţilor, că grupul parlamentar al social-democraţilor a depus o solicitare la Biroul permanent prin care îl cheamă în Parlament, la „Ora Guvernului” pe ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu. Acesta trebuie să explice a „situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”.

Moțiunile simple pot fi adoptate cu votul majorității parlamentarilor prezenți în camera respectivă, însă ele nu au efectul de a demite în mod automat ministrul vizat de moțiune, chiar în cazul în care este adoptată. Voiculescu pare a fi în acest moment unul dintre miniștrii cei mai nepopulari și testul moțiunii simple împotriva sa va arăta unitatea coaliției. O serie de puncte de vedere diferite față de cel al prim-ministrului Florin Cîțu au tensionat situația coaliției de guvernare. Cu toate acestea, premierul spune că nu se gândește încă la o remaniere. 

Moțiune de cenzură

După măsurile de economie anunțate ieri de Guvernul Cîțu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că social-democrații analizează și depunerea unei moțiuni de cenzură după dezbaterea legii bugetului de stat în Parlament. Potrivit lui Stănescu, „poporul va ieși în stradă și ei vor pleca”, referindu-se la actualii guvernanți.

„Eu aș numi guvernul Cîțu și guvernul Orban <guvernul minciunii>. Au spus în campanie că vor mări pensiile, iese acum Ludovic Orban și spune că nu poate să mărească pensiile. Mai mult, spune că nici voucherele de vacanță, nici gratuitatea pentru studenți. Vorbim de 5 milioane de pensionari, de 600 de mii de studeți, de 1, 2 milioane care lucrează în sistemul bugetar. Șapte milioane. Au mințit pentru vot toată România,” a declarat Paul Stănescu, la Antena 3.

Stănescu a subliniat că PSD nu va depune o moțiune „de dragul moțiunii”, ci când va exista și „aritmetica în sensul ăsta”. PSD are în acest moment 157 de parlamentari, număr insuficient pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură, care are nevoie cel puțin de o majoritate simplă a aleșilor. Nici cele 46 de voturi ale AUR nu i-ar ajuta pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură. Opoziția nu poate depune decât o moțiune de cenzură într-o sesiune parlamentară, excepție făcând situațiile în care Guvernul își asumă răspunderea pe un anumit proiect.

 

„Eu cred că poporul va ieși în stradă și ei vor pleca. Ne aflăm în situație 1996 – 2000. Acest guvern nu va rezista un an de zile, nu are cum să reziste un an de zile la măsurile pe care le iau”. PAUL STĂNESCU, SECRETAR GENERAL PSD

 

TEHNIC VORBIND

Moțiune de cenzură

Pentru a adopta o moțiune de cenzură, PSD are nevoie de cel puțin 233 de voturi, din care, împreună cu AUR, ar avea doar 203. 

Moțiune simplă

Moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu ar putea fi adoptată de Camera Deputaților, dacă colegii lui ar vota pentru sau nu s-ar prezenta în plen.

Nemulțumiri

PSD a criticat măsurile menite să facă economii la bugetul de stat anunțate de Guvern. 

Cele mai citite

BEC a stabilit că alegătorii ce au domiciliul în străinătate și reședința în țară din 11 aprilie nu vor vota la alegerile locale

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, marţi, o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând...

Alin Burcea (ANAT): Ne vom zbate pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, în subordinea premierului

Alin Burcea a spus că va solicita înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, organism care să se afle direct în subordinea premierului. "Ceea ce ne propunem...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă