19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăPreședintele Iohannis a discutat telefonic cu noul șef de stat israelian

Președintele Iohannis a discutat telefonic cu noul șef de stat israelian

Convorbirea se înscrie în dinamica „foarte bună” a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, inclusiv în contextul recentei vizite a fostului preşedinte israelian Reuven Rivlin în România, la începutul lunii iunie, reflectând „soliditatea” relaţiei bilaterale, cu caracter strategic, precum şi faptul că Statul Israel rămâne cel mai important partener al ţării noastre în Orientul Mijlociu.

Discuţia a prilejuit un schimb de opinii în ceea ce priveşte stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale dintre România şi Israel, inclusiv colaborarea în combaterea pandemiei de COVID-19, în domeniul economic şi în cel al securităţii şi apărării, precum şi în format multilateral.

Administraţia Prezidenţială arată că, în cadrul discuţiilor, a fost reliefată relaţia apropiată de prietenie dintre cele două state şi popoare, în context fiind apreciată, în mod deosebit, contribuţia comunităţii de origine română din Israel la progresul societăţii israeliene.

Preşedintele Statului Israel a exprimat satisfacţie faţă de nivelul „foarte bun” al relaţiilor bilaterale, precum şi angajamentul pentru dezvoltarea şi aprofundarea cooperării în toate domeniile de interes comun.

Isaac Herzog a apreciat eforturile comune pentru combaterea pandemiei de COVID-19 şi a transmis apreciere pentru rolul comunităţii de origine română în societatea israeliană.

În plus, preşedintele Statului Israel a exprimat apreciere faţă de angajamentul constant al ţării noastre pentru combaterea antisemitismului şi asumarea trecutului.

 

 

Cele mai citite

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă