17.5 C
București
luni, 27 septembrie 2021

Parlamentarii au votat pentru majorarea pensiilor cu 40%. PNL sesizează CCR

Într-o ședință comună a Parlamentului, cele două tabere, una pentru majorarea imediată cu 40% a pensiilor, condusă de PSD, și cealaltă, reprezentată de PNL, susținătoare a prudenței fiscale, și-au expus argumentele și s-au contrat reciproc.

Dacă social-democrații au acuzat Guvernul PNL că are bani dar că nu vrea să-i ofere pensionarilor din România în procentul de 40% aprobat pe vremea când PSD era la Guvernare, liberalii au reproșat că modificările aduse în Comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului încalcă Constituția și că, dacă ele vor fi adoptate, vor fi atacate la Curtea Constituțională a României.

„În alte societăți, bătrânii sunt venerați. Voi îi lăsați să se descurce singuri. PSD face ce a anunțat în ultimii ani de zile și s-a ținut de cuvânt. Azi e important cine nu susține această lege. Azi, legea va trece de Parlamentul României și veți fi obligați să măriți pensiile cu 40%.”, a spus înaintea votului decisiv Alfred Simonis, deputat PSD.

În replică, ministrul Florin Cîțu le-a adus aminte social-democraților că pe vremea când guvernau, Eugen Teodorovici, ministrul PSD al Finanțelor, susține că economia nu poate susține o majorare cu 40% a pensiilor. „Într-o perioadă de creștere economică, fără pandemie, Guvernul PSD știa că nu poate să mărească pensiile cu 40%. O grupare vrea să arunce țara în aer.”, a reacționat Florin Cîțu.

Supus la vot, proiectul de lege pentru aprobarea rectificării bugetului de stat, cu modificările aduse de PSD, a fost adoptat cu 242 voturi pentru, 147 împotrivă și 11 abțineri. Proiectul de aprobare a rectificării bugetului asigurărilor sociale a trecut de Parlament cu 246 voturi pentru, 142 voturi împotrivă și 16 abțineri. Cele două documente pot fi atacate în termen de două zile la Curtea Constituțională a României, a anunțat la finalul ședinței Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Ultima oră
Pe aceeași temă