13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăNorica Nicolai, despre proteste: E posibil ca unele imagini să fie trucate

Norica Nicolai, despre proteste: E posibil ca unele imagini să fie trucate

“Există posibilitatea ca o serie de imagini care au apărut public să fie trucate, în sensul că au fost preluate de la alte manifestări de acest tip. Este foarte greu să faci o analiză şi să vezi care imagini sunt de la mitingul de la Bucureşti, care de la Paris sau de la Hamburg. Reacţia jandarmilor este una în conformitate cu legea. De altfel, lacrimogene s-au folosit şi la alte proteste şi putem cita numeroase proteste în state civilizate, Franţa, Germania, Statele Unite, care nu au antrenat o reacţie atât de violentă, pentru că mie mi s-a părut că a încerca să implici până şi ONU în cercetarea faptelor de la Bucureşti înseamnă o supradimensionare a realităţii. Eu nu spun şi nu am să spun niciodată că cine a greşit şi a fost excesiv nu trebuie să răspundă, dar cred că în ultimele zile se încearcă conturarea unei imagini de exces a Jandarmeriei. Din punctul meu de vedere lucrurile nu stau aşa”, a declarat eurodeputatul ALDE Norica Nicolai, vineri pentru MEDIAFAX.

Europarlamentarul ALDE a precizat că unele imagini pot fi de la alte proteste, însă intercalate cu cele de la mitingul din 10 august. Nicolai solicită Jandarmeriei Române să posteze pe site toată filmarea cu şirul evenimentelor, în cazul în care aceasta există.

“Pot fi foarte simplu, poţi să pui o poză de la un alt protest, cu o mulţime în spate. Cum a fost situaţia în Statele Unite. Deci ca să poţi să vezi dacă lucrurile au fost reale, trebuie să ai un desfăşurător al filmărilor pe toată perioada mitingului. De pildă, o imagine pe televiziuni eta de la un miting precedent, de anul trecut, pe care am văzut-o, dar după aceea s-a făcut precizarea că este de la acel miting. Putea crea impresia că violenţa este exercitată acum la acest miting. Chiar aş solicita Jandarmerie să pună pe site, dacă există o filmare pusă cap la cap a acestor mitinguri, pentru că este foarte bine. Atunci toată lumea ar putea fi lămurită şi n-ar exista nicio suspiciune cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Dacă există filmare a întregului miting pusă cap la cap, ar fi bine să o avem în totalitate pe site, din partea Jandarmeriei sau a celor care au filmat, pentru că altfel pot interpreta”, a completat Norica Nicolai, pentru MEDIAFAX.

Reprezentanţii Jandarmeriei Română au postat, joi, pe pagina de Facebook a instituţiei, un filmuleţ de 11 minute, în care prezintă succesiunea “evenimentelor şi a agresiunilor repetate asupra forţelor de ordine” la mitingul de pe 10 august.

Tot pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române, a fost postată o înregistrare care arată “modul de intervenţie al forţelor de ordine publică din Uniunea Europeană şi Statele Unite, în situaţii de restabilire a ordinii de drept”.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul de vinerea trecută din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării. Cazan, coordonatorul jandarmilor la mitingul din 10 august, a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze.

Până în prezent, în dosarul protestelor din 10 august au fost înregistrate 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă