10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăNoi detalii despre Traian Băsescu. A fost internat în Belgia

Noi detalii despre Traian Băsescu. A fost internat în Belgia

Traian Băsescu a ajuns la spital, în Belgia, vineri, în stare gravă, la o zi după ce instanța a decis că a fost colaborator al Securității.

În prezent, Băsescu se află internat la o clinică privată la Bruxelles și starea sa nu s-a agravat, potrivit Gândul.ro.

Medici iau în calcul o intervenție pe cord. O decizie în acest sens va fi luată în funcție de evoluția stării sale de sănătate și de rezultatele investigațiilor comandate de specialiști. Fostul președinte al României ar avea probleme cardiace și complicații la plămâni.

Săptămânile trecute, fostul lider de la Cotroceni ar fi fost internat într-un spital din România, unde a fost supus, de asemenea, la mai multe controale și investigații amănunțite.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Șeful serviciului israelian de informații militare a demisionat, ca efect al atacului Hamas din 7 octombrie

Șeful serviciului de informații militare din armata Israelului (IDF), Aharon Haliva, a demisionat, în contextul anchetei asupra atacului Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie...

Măsurile PSD ajung să-i atragă pe maghiari la cumpărături în România

Datele Eurostat arată că România a ajuns din urmă Ungaria și Portugalia în privința PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de...

“Biblioteca din autobuz”. Unde și când va fi disponibilă noua opțiune din transportul în comun

Veste minunată pentru locuitorii din Târgu Mureș! În Săptămâna Națională a Bibliotecilor, Biblioteca Județeană Mureș vine cu o inițiativă inovatoare - "Biblioteca din autobuz"....
Ultima oră
Pe aceeași temă